Ecologizare de Florii

În fiecare an pe data de 22 aprilie celebrăm Ziua Pământului pentru a ne reaminti că planeta Pământ și ecosistemele sale ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții. Ziua Planetei Pământ a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite (ONU), în anul 2009. Anul acesta, se împlinesc 51 de ani de când celebrăm Ziua Pământului iar această sărbătoare are trebui extinsă prin acțiuni zilnice cu scopul de a ocroti planeta noastră.

Cu acest discurs mobilizator, elevi ai Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” dar și angajați ai Primăriei Bălești au desfășurat o acțiune de ecologizare pe marginea căilor rutiere din comună. Elevii au fost foarte încântați de această activitate mai ales că așa au putut să dea o lecție celor mari ca să păstreze curățenia. Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești, a ținut să mulțumească tuturor celor implicați și a făcut un apel la toți locuitorii comunei să facă un efort să păstreze curățenia pentru că așa se păstrează și sănătatea.

Potrivit profesorului Cornel Șomîcu, directorul școlii din localitate, în activități au fost implicați circa 60 de elevi, majoritatea de clasa a v-a, care au acționat pe raza satelor Bălești, Ceauru și Cornești și șase cadre didactice. Acțiunea a fost sprijinită de Primăria Bălești și firma Util Local S.A.