Editorial în Vertical, 18 octombrie 2016

Lecția istoriei recente

În 1930, Carol al II-lea urca pe tronul României în numele unor drepturi pe care le pierduse prin lege cu cinci ani înainte. Ca să îi legitimeze restaurația, de fapt detronarea propriului fiu, propaganda vremii oferea imaginea unui tânăr monarh cinstit ale cărui drepturi fuseseră subminate de partidele politice, mai ales de liberali. Loviturile date partidelor politice, mai ales în primii ani, au beneficiat de complicitatea unor politicieni și partide, în special PNȚ. Istoria a dovedit că am avut parte de un monarh corupt care a dus România în prăpastie chiar dacă intențiile sale poate au fost bune iar România a jucat cartea Franței și Angliei, dovedită necâștigătoare la vremea aceea.

Anii au trecut dar lucrurile par să se repete în politica românească. Aceeași propagandă, e adevărat că mult mai abilă și plătită cu bani mulți, încearcă să ne convingă că democrația cu partide politice nu ar fi bună pentru că toți politicienii sunt corupți și răi. Până și liberalii sunt de acord cu această aserțiune deși și ei sunt partid și din când în când mai cade câte un cap. Lăsând la o parte faptul că și asupra președintelui Klaus Iohannis planează acuzații din cele mai grave, invenția românească de guvern susținut de Parlament sub amenințarea procurorilor nu poate să ne ducă decât tot într-o fundătură. Poate că partidele politice românești trebuie reformate, poate că trebuie schimbată clasa politică dar cu indivizi ”butonați” din alte părți-celebru exemplu Ghinea îmi vine în minte-e doar ceva de genul a schimba pe Dracu cu altul cu coarne. Desigur că propaganda ne spune ce bună e tehnocrația, a fost băgată ca masă electorală o diasporă cel puțin neinformată asupra realităților din România, Justiția este încă tributară epocii de tristă amintire a Monicăi Macovei, dar noi ar trebui să nu uităm să votăm și să alegem partide. Dacă la germani merg, la francezi și americani la fel, cu siguranță că și la noi este nevoie de partide. Dar dacă tot anchetăm finanțările oculte ale partidelor, poate aflăm de unde a strâns cât ai bate din palme sute de mii de euro Clotide sau cine a finanțat-o pe Monica Macovei, asta că să nu creadă unii că pot face în România chiar tot ce vor! Iar cel mai important lucru într-o democrație să nu ezităm să mergem la vot!

Reclame
Articol anterior
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s