Consemnările MAREȘALULUI(23 august 1944)

 

Antonescu”Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]

Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. […]

 

Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” […]

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]

Mareșal ION ANTONESCU”

Reclame

Ne-am întors la sigla ȘCOALA GORJEANĂ, un proiect al Asociației ȘCOALA GORJEANĂ

SG 9 SG 8 SG  6 SG 5 SG 4 SG 3 SG  2 SG  1

Editorial în VERTICAL, nr 467(21 iulie 2015)

Nedemni de Brâncuşi

 

Aşa cum spunea Constantin Brâncuşi în urmă cu un secol, pe gorjeni pare să-i afecteze lipsa de dorinţă de a progresa. Se vede acest lucru  mai ales în valorificarea moştenirii brâncuşiene, un fiasco pe bani foarte mulţi după cum se vede în ultimul sfert de veac. Ne încăpăţânăm să finanţăm un Centru Cultural la Târgu-Jiu care nu a făcut  mare lucru în toţi aceşti ani, o instituţie care mereu a creat scandal şi pentru edili dar şi pentru cei care şi-au dorit un serviciu la stat şi nu l-au primit din diverse motive.

Zilele trecute am înregistrat un eşec usturător în promovarea la  UNESCO iar vinovaţii îi căutăm oriunde decât în Gorj. Un domn de la Institutul Naţional al Patrimoniului, altă instituţie care mănâncă banii statului de pomană, ne spunea zilele trecute că am fost lăsaţi pe dinafară pe motiv că specialiştii străini veniţi la Târgu-Jiu  au considerat că ansamblul nu îndeplineşte condiţiile de autenticitate, integritate şi funcţionalitate, aşa cum ar fi trebuit. Poate că străinii respectivi au şi dreptate, dar specialiştii de pe la noi-INP-ul şi Centrul  Brâncuşi-nu ar fi trebuit să ştie, să ne spună, să nu suferim o asemenea ruşine?

Operele brâncuşiene de la Târgu-Jiu sunt inegalabile şi originale, dacă le-ar fi avut o altă ţară sau o administraţie locală de calibrul  Sibiului, de exemplu, am fi vorbit de un ansamblu în UNESCO sau mai ştiu  eu ce alte indexări europene. În oraşul de pe Jiu e greu să faci ceva în domeniu printre atâţia care se pricep la Brâncuşi, sau cel puţin aşa cred ei  în lipsa unor certificări din partea unor instituţii sau lucrări academice, dar parcă chiar nu se face nimic. Iar sistemul de promovare din ograda Centrului amintit ne-a arătat suficiente lucruri în ultimii ani.

Din nefericire, aşa cum am mai spus şi altădată, la Târgu-Jiu Brâncuşi este o povară pentru autorităţi şi oameni de cultură. Deşi această urbe este deosebită faţă de altele doar prin Brâncuşi, din celelalte lucruri mai au şi alţii, noi tocmai acest lucru îl uităm în fiecare zi. Ne împiedica cineva ca să implicăm în lupta pentru UNESCO câteva personalităţi culturale  importante, inclusiv brâncuşiologi importanţi? Statul român nu ar fi putut face nişte manifestări în favoarea acestei candidaturi în diverse capitale europene? Poate chiar Teatrul, Universitatea sau chiar Ansamblul “Doina Gorjului” ar fi putut face mai mult dacă li se cerea ceva de acest gen, dar cine să o facă? Cu fiecare zi care trece demonstrăm încă odată cât de nedemni suntem de moştenirea pe care ne-a lăsat-o inegalabilul artist!

Editorial în VERTICAL, nr 466

Telenovela demisiei lui Ponta

 

Deși se cunoaște faptul că politicianul român, indiferent că e la Putere sau în Opoziție, vara o arde pe vacanțe și concedii iar Bucureștiul e mai degrabă un teritoriu interzis, anul acesta lucrurile par să se întâmple altfel. Cel puțin doi politicieni de top, Klaus Iohannis și Gabriel Oprea, își țin ”trupele” în țară în speranța că Victor Ponta va demisiona din funcția de prim-ministru cu ajutorul DNA și ar fi nevoie de o altă majoritate. Doar că instituția amintită respectă niște pași legali-schimbarea statutului, sechestru pe avere etc.- care pot duce Guvernul în altă tabără politică dar peste ceva timp și nu garantat. Dacă este să ne luăm după sondaje, românii nu arată o așa de mare nerăbdare să aibă o altă guvernare chiar dacă premierul Ponta este în cârje și la propriu și la figurat.

În ultimele zile am asistat la destule evenimente care par să arate că nici în această vară nu se vor întâmpla lucruri importante deși, am fost asigurați de politicieni importanți, demisia lui Ponta se va produce și musai într-o marți. Am putea spune că politica românească o arde pe comedie după ce Traian Băsescu îi face K.O. pe Iohannis și Ponta la fiecare ieșire pe…Facebook, semn că dacă zice altceva nimeni nu îl bagă în seamă iar cei doi nu îi prea răspund, unul nu are cuvintele acasă iar celălalt e accidentat.

Dacă ne luăm după politicieni, țara stă cu sufletul la gură să plece Ponta. Realitatea cotidiană este alta, poate prin Gorj să spere mai mulți ca să scape de Laurențiu Ciurel de la CEO, românii își dau seama că alternativa este slabă și oricum aceasta vine la termen în 2016. Iar dacă oamenii simpli nu ies în stradă și nu protestează nu este nici din prea mult bine și nici din simpatie pentru VVP, teama de ziua de mâine este mult mai importantă și nu doar fostul președinte a făcut tăierile din aniii crizei.

Ideea este că Victor Ponta are încă în spate o coaliție și un partid cu un electorat stabil și consistent. Opoziția este conștientă că prin propria prestație, prin frica românilor de a da puterea într-o singură mână, nu poate fi sigură de 2016 și de aceea forțează debarcarea. Telenovela demisiei lui Victor Ponta va continua cel puțin în această vară!

Editorial în VERTICAL, nr 465

Gorjul fără Ponta

 

Opinia publică a aflat abia recent că deputatul, actual premier, a renunțat la unica proprietate care o deținea în Gorj în favoarea mamei fiului său. Lung motiv de discuții și de supoziții, de dezbateri în presă și pe Internet, Victor Ponta a făcut un lucru normal și în același timp lăudabil. Șeful Executivului nu este un om sărac și prin decizia luată, taxată de unele ”guri căscate” de prin politica românească, nu a fugit de răspundere sau mai știu ce alte consecințe, a lăsat casa de la Baia de Fier fiului său care bănuim că își va moșteni la un moment dat mama.

Pentru gorjeni poate fi o veste proastă dar de vreme ce nici până acum Victor Ponta nu a rupt inima târgului prin intervențiile sale în favoarea județului de adopție, nu este deloc o catastrofă. Am putea spune că ar putea fi o schimbare de epocă și de echipă, Ponta venea prin 2003 ca o mare speranță și, la acest moment, pare să își fi consumat total potențialul de creștere. A ales o altă oportunitate pentru un viitor mandat și din acest motiv trebuie să îi respectăm decizia deși credem, și avem și argumente, că acesta ar fi trebuit să facă mai multe lucruri pentru județul nostru, la fel cum a făcut-o un Gheorghe Tătărescu la vremea lui.

Victor Ponta a pariat la Gorj pe niște ”cai morți” în campania electorală pentru prezidențiale și s-a văzut, s-a câștigat cu greu și la un scor care pe un Nicolae Mischie la vremea lui l-ar fi făcut să roșească. Una din alegerile nefericite în care se încăpățânează și astăzi să creadă este Laurențiu Ciurel la CEO, poate plecarea lui Ponta va însemna și mazilirea ”managerului” celui mai important actor economic de la Gorj. Cu toate că prin Gorj, de la Primăria Târgu-Jiu la cele din județ,  s-au cheltuit sume imense din fonduri guvernamentale, locurile de muncă nu au prea apărut și oamenii au taxat acest lucru. Eu m-aș întreba doar de ce toate investițiile de la Gorj au probleme și poate am spus deja totul!

Dacă Gorjul poate să se și plângă de Ponta, a obținut aici 3 mandate de deputat, România are motive să spună că avem cel mai performant guvern de la Adrian Năstase încoace, perioada Tăriceanu nu se pune că așa vrea PNL-ul. România nu are motive să scape acum de Ponta, o arată chiar și sondajele, motiv pentru care procurorii poate mai lucrează și la alte dosare. Normalitatea ne spune că ar trebui să avem o coaliție guvernamentală care poate fi schimbată doar la alegeri, pe la noi lucrurile ar putea să fie altfel, ori prin schimbarea bărcii ori prin dispariția concurenței. Dar asta este deja altă temă…

 

Editorial în VERTICAL, nr 464

Parlamentul pe care nu l-am vrut

 

Instituția de stat cu nivelul de popularitate cel mai redus, Parlamentul României continuă să ia decizii total nepopulare și, de cele mai multe ori, în totală contradicție cu prioritățile alegătorilor. Deși toți ne grăbim să tragem în parlamentari, uităm cum s-a format acest Legislativ: vot uninominal, lege electorală care a adus în Parlament și locul III de pe Colegiu dar și votul nostru. Așa că în loc să ne văietăm sau să ascultăm apeluri de ieșire în stradă, pentru ca unii să se așeze pe scaunele celor pe care îi dau jos, poate o să fim mai atenți la vot data viitoare.

Este drept că acest Parlament mult prea mare și cu mult prea mulți indivizi certați cu legea, la fel cum s-a întâmplat și cu precedentele două legislaturi,  a fost supus unor campanii mediatice devastatoare chiar din interiorul clasei politice. Dacă astăzi avem un Parlament la un nivel atât de jos, calitativ și la nivel de imagine, o vină foarte mare o are fostul președinte Traian Băsescu și tot ce a însemnat regimul lui. Și aici nu e vorba de titluri de televiziuni de știri interesate, ci de constatări amare pentru că doar în România Puterea Executivă și cea Judecătorească bat Legislativul. Privind și mai atent ultimul an, Justiția controlează celelalte două Puteri sub pretextul luptei anticorupție deși, realitatea a dovedit dar nu suficient, nici structurile din Justiție nu au scăpat de acest flagel. Doar că ultimii 25 de ani au lăsat urme atât de adânci în societatea românească încât ”neica nimeni”, indivizi care eventual au pus mâna pe o diplomă dar nu au făcut nimic în viața lor, pot să dea verdicte, să insulte, să exprime păreri și sentințe și să existe și un public pentru asta. Cum să controleze asemenea structuri civile mersul normal al societății, cum să mai avem repere într-o societate bolnavă de la A la Z, dacă ascultăm doar pe cei care distrug, poate uneori în numele unor interese mărețe?

Mărturisesc că m-am săturat să ne comportăm în fiecare zi în paradigma ”să moară și capra vecinului”. Nu avem Parlamentul pe care ni l-am dorit, există cel puțin 50 de parlamentari nereprezentativi pentru că au mers de pe locurile II și III și  alte zeci de penali care și-au găsit adăpost în Legislativ, dar acesta trebuie schimbat prin alegeri, anticipate sau la termen. Ce se întâmplă acum, cu ordine de un anumit vot de la Președinte sau de la DNA, constituie atentat la democrație. Iar cei care ne dau lecții, în numele unor interese meschine, să-și vadă lungul nasului!