LA MULȚI ANI 2015!

Feli 2015

Dacă tot vorbim de descentralizare…

Harta Romaniei 1939

Editorial în VERTICAL, nr 441

 

 

DSC00033Apocalipsa politicienilor corupți

 

Dacă este să ne luăm după informațiile care circulă prin presă, până la primăvară vom avea o nouă clasă politică capabilă să scoată țara din situația în care ne-a dus democrația originală. Cu Iohannis în frunte, președintele care are bani de vacanțe exclusiviste dar nu și de bilete de avion scumpe, vom avea victorii multe iar noii politicieni vor fi așa de cinstiți și corecți încât vor sta de-a stânga și de-a dreapta patriarhului Daniel. După cum lucrează DNA, doar pe stânga eșichierului politic la nivel înalt, s-ar putea ca noii politicieni să fie tot ăia mai vechii, adică Geoană, Vanghelie, Udrea, Blaga, MRU și alții, dar se cheamă că Diaspora a votat și taman pentru asta!

A lua apărarea politicienilor corupți este ultima intenție a rândurilor de față dar parcă tot nu ne vine să credem că va fi pe bune. După modelul ”sărac și cinstit”, doar Ion Iliescu ar putea rămâne ”la butoane” în PSD și nici el că iar se vorbește de dosarul Revoluția. Acesta nu se va sfârși pe bune decât în momentul când vom recunoaște că nu noi am dat de pământ cu Ceaușescu și atunci tot trecutul ultimului sfert de veac ar trebui rescris. Doar că nu ne dă mâna și nu avem voie să rescriem istoria și să dezvăluim minciunile din decembrie 1989. Cât despre politicienii cinstiți e mai greu pentru că România este o țară aparte unde politica costă sau te costă al naibii de mult iar lucru acesta a început abia acum să se vadă cu adevărat.

Toată lumea a început să tragă în politicieni și poate e corect dintr-o anumită perspectivă, nu am văzut politicieni săraci care să fii ocupat funcții înalte. Dintr-o funcție de ministru sau director la ceva, unii și-au asigurat tot neamul pe mai multe generații. Doar că ne facem că nu vedem pădurea din cauza copacilor! Când vom înțelege că politicianul roman trebuie și plătit ca să fie cinstit vom începe să rezolvăm problema. La acest moment, în maximum un politician român-Președintele-poate lua un salariu de 2000 de euro brut iar un parlamentar în jur de 1000. Gândiți-vă că doar pentru un mandat de parlamentar se cheltuie între 100 000 și 200 000 de euro, banii ăștia trebuie făcuți de undeva. Politicianul roman ori îi fură ori îi primește de la unul care fură, adică tot în bătaia puștii este!

Concluzia? După apocalipsă, unii dintre actualii politicieni oricum și-au făcut plinul, umblăm la salarii că altfel vom avea doar politicieni ”săraci” cu bani ascunși prin orice locuri de soare pline!

Cu finii…

DSC_0264 DSC_0267 DSC_0274

Rânca, decembrie 2014

Ranca 1 Ranca 2 Ranca 3 Ranca 4 Ranca 5 Ranca 6 Sanatesti 1

LA MULȚI ANI!

Felicitare CS

Isa, decembrie 2014

DSC00008 DSC00013 DSC00025 DSC00028 DSC00064 DSC00067 DSC00070 DSC00073 DSC00096 DSC00098

Simpozion şi Concurs Judeţean la Şcoala Gimnazială „Antonie Mogoş”

SimpoDSCN7275 DSCN7192 DSCN7199 DSCN7202 DSCN7205 DSCN7231 DSCN7234 DSCN7236 DSCN7240 DSCN7244 DSCN7271

Activităţi la Şcoala Gimnazială „Antonie Mogoş”

SimpoBal

Stoichiţă Râioşanul, personalitate importantă din trecutul Gorjului(II)

Printre personalităţile Gorjului care ar trebui să primească o atenţie mai mare din partea cercetătorilor se numără şi cea a boierului Stoichiţă Râioşanul, cu o carieră excepţională în administraţia Ţării Româneşti la începutul secolului al XVII-lea.De numele  acestuia se leagă construcţia Mânăstirii Strâmba dar şi alte momente din trecutul acestor meleaguri pe care le prezentăm în cele ce urmează.

 Așa cum arătam în numărul trecut al săptămânalului nostru, principalul ctitor al mănăstirii este Stoichiţă Roşianu. În vremea sa s-a sporit avutul mănăstirii, fiindu-i rânduite: „patru sate, date însă înainte de a o reclădi, cu moşii, cu vite, cu turme de oi, albine, boi, cai şi iepe…, moară, odăjdii de slujbă şi altele din toată averea pentru cele necesare traiului călugărilor şi să le fie lor veşnică pomenire“ . În jurul mănăstirii s-au ridicat ziduri mari, ca de cetate, fiind zidite temeinic şi chiliile, anexele şi toate cele necesare împlinirii rânduielilor monahiceşti. Biserica a avut un statut cu totul aparte, îmbinând armonios în planul triconic elementele decorative şi pictura murală de o frumusţe deosebită. În exterior au fost pictaţi filosofii şi sibilele, profeţii păgâni ai dumnezeieştii Întrupări.

Din trecutul mânăstirii Strâmba

Potrivit documentelor istorice existente,  vistiernicul Stoichiță Râioşanu a avut un interes aparte faţă de mănăstirea Strâmba, firesc în condiţiile în care acesta este preocupat să cumpere satul Strâmba, şi satele din jur. Începând cu anul 1586 o parte a satului este deja în posesia lui Râioşanu, alte părţi fiind preluate în anii1601 şi 1607, părţi dăruite direct mănăstirii Strâmba. Ridicarea acestei mănăstiri a fost urmarea firească a bunei conlucrări dintre stăpânul locului, în cazul de faţă Stoichiţă Râioşanul, şi călugărul Veniamin care-şi face apariţia în această zonă şi cumpără la 7 decembrie 1601 cu 54 florinţi„partea de ocină a lui Radu” pe care o dăruieşte mănăstirii Sfânta Troiţă, iar „Radu să-i fie rumân”. În perioada domniei lui Mihai Viteazul are loc  întărirea  lăcaşului de cult de pe Valea Strâmbului, pârâul care a dat şi numele satului Strâmba.

Stoichiţă Râioşnul se va apuca, în anii 1601-1603, de refacerea mănăstirii, dar nu mai reuşeşte s-o zugrăvească. Meritul va reveni  în anul 1793 urmaşului său Constandin Râioşanul, vel armaş care reuşeşte să finalizeze opera începută de strămoşului său. Stoichiţă şi jupâneasa sa Dochia dăruiesc la 3 martie 1601 m-rii Strâmba satele Bâlteni,Stejar,Râioşi, Copăceni,Bistriceşti, Piatra şi Borduşani, iar în 18 octombrie1604 dăruiesc satele Petreşti şi Hubavi ceea ce însemnă că încet , încet starea economică a sfântului locaş de cult se va îmbunătăţi.
Mănăstirea intră şi în atenţia domnitorului Radu Şerban care întăreşte Mânăstirii Strâmba ocinele de la Raci, în iunie 1609 şi ocine la Murgeşti în iulie 1608, fiind vădită preocuparea domnitorului pentru aceasta, mai ales că avea bune relaţii cu Stoichiţă Râioşanu, încă de pe vremea lui Mihai Viteazul.

Vremuri de restriște

 Implicarea vistiernicului alături de Lupu Mehedinţeanu în răscoala împotriva grecilor,în timpul primei domnii a lui Alexandru Iliaş, relatată de noi anterior,  va atrage represaliile acestuia în cea de a doua domnie, când familia Râioşanu va pierde posesiunile sale. Alexandru Ștefulescu relata la începutul secolului trecut  că în 1629, venind Alexandru Vodă, feciorul lui Ilieș în a doua domnie și pentru multă datorie  ce avea la el Stoichiță vistierul, ”încă mai înainte de domnia întâia și negăsind pe urma lor ce lua pentru acele datorii, a fost trimis de Alexandru Vodă pre Antonie postelnicul Catigheanul cu mare urgie ca să strice și să sfarme mânăstirea Strâmba” și să aducă capul tăiat al lui Stoichiță. Antonie, spune legenda, a găsit un un țigan mort, i-a tăiat capul și l-a dus lui Ilieș, că este capul lui Stoichiță”.

Această stare de lucruri nu durează, deoarece nepotul lui Stoichiţă Râioşanu, Miloş logofătul, va reuşi să redobândească averea pierdută, după alungarea lui Alexandru Iliaş. Evenimentul are loc în anul 1630, când tronul Ţării Româneşti va fi ocupat de Leon-vodă. Noul domnitor este un apropiat al familiei Râioşanu, care prin Miloş logofătul face toate demersurile pentru a răscumpăra mănăstirea Strâmba, de la mănăstirea Tismana. După doi ani, în care a avut statutul de metoh al Tismanei, domnitorul Leon-vodă emite la 27 mai 1630 hrisovul prin care se arată că mănăstirea Strâmba a fost răscumpărată de Miloş log. cu 300 ughii , bani plătiţi egumenului David al mănăstirii Tismana, redobândind astfel vechiul statut de independenţă.
Domnitorul Leon-vodă(1629-1632) este preocupat şi în a doua domnie de întărirea sfântului locaş de cult din Strâmba dăruindu-i  jumătate din satul Sărdăneşti, cealaltă jumătate aparţinând familiei Cepleanu.(VERTICAL, nr 440, 10 decembrie 2014)

Să-l salvăm pe Flavian!

Spectacol

Și dacă Ilie Șerbănescu are dreptate?

Analistul economic Ilie Șerbănescu a declarat că FMI face un experiment in România si ca pretentiile sale recente reprezinta o smecherie prin care Fondul Monetar International vrea sa preia controlul total in Romania.

Analistul politic spune ca deficitul bugetar de 0.9%, cerut de FMI, si despre care Guvernul a spus ca este inacceptabil, reprezinta un ‘lant de gat’ pentru Romania.

„40 de ani acest Occident s-a dezvoltat pe baza deficitului bugetar, era laudat si ridicat in slavi, deficitul bugetar inseamna ca poti din fondurile care sunt imobile sa le activezi punandu-le la lucru in investitii. Dupa ce ei s-au dezvoltat vin si spun ca noi nu mai avem voie la deficit bugetar, deci trebuie sa incremenim sub-dezvoltati. Nu are acelasi impact in Germania, de exemplu, care e tara deja devoltata, ca in Romania, caruia ii pui un lant de gat si nu se mai poate dezvolta. Este o porcărie. Ce se va intampla, nu stiu, parerea mea este ca in negocierile cu FMI intri cu parerile tale si iesi cu parerile lui pentru agita, vantura amenintari carora nu le poti face fata. Deficitul de o,9% este un experiment facut pe Romania, facut ca pe cobai. Acest asa de laudat acord cu FMI este o nenorociere. Povestea asta cu deficitul este o poveste pentru ca ei sa ramana aici in continuare pentru alte lucruri, dar nu vreau sa spun mai multe (…) poporul asta inca traieste, inca supravietuieste, pe baza existentei a 3 mosteniri lasate din comunism, bune sau rele, anume sistemul de sanatate, sistemul public de pensii si sistemul locativ, asta vizeaza ei, sa preia aceste lucruri, sa le distruga si sa ne transformam chiriasi in propria tara din toate punctele de vedere. Este o smechereala pentru alte motivatii”, a declarat Ilie Serbanescu.

România fără Ponta

 

 

 

_DSC0245Cu doar câteva săptămâni în urmă, Victor Ponta era cel mai important politician din România cu perspective de a ajunge și președintele României, cel puțin  așa credeau o parte a românilor. Lucru acesta nu s-a întâmplat iar acum decontul pare că va merge până la pierderea fotoliului de premier. Problemele nu sunt în țară, unde peste 5,2 milioane de români l-au votat, ci în afară unde Victor Ponta putea încurca anumite interese. Dacă în alegeri nu au fost probleme iar Diaspora-deloc respectată de oficialitățile din Franța, Italia și Germania, probabil din motive bine întemeiate-nu a fost manipulată și nu au existat nici alte amestecuri, care de care mai necurate, de ce trebuie să plece Victor Ponta? De ce a plecat Crin Antonescu? Nu cumva românii s-au iluzionat că am putea fi respectați în UE pentru votul nostru?  Sau  germanii s-au gândit să ne plătească tocmai acum desele trădări? De ce a fost păstrat Traian Băsescu la conducerea unei țări care nu l-a mai dorit?

FMI-ul și Comisia Europeană încearcă în aceste zile să șteargă România de pe harta economică cu un deficit economic record și pentru Franța sau Italia, de ce? Explicația este foarte simplă, pedepsim astfel pe cei care au crezut că sunt independenți! Dacă ar fi vorba de persoana unui politician, fie el și Victor Ponta, nu ar fi o problemă, dar cred că e vorba de mai mult. Obiectivul FMI-Comisia Europeană, al Germaniei cum remarca Ion Cristoiu, este ca în 2015 să nu avem creșterile  salariale promise iar dacă PSD-ul nu va fi înlăturat de la guvernare măcar să nu se poată da. Cine pierde? România, în primul rând, că ne vom întoarce la recesiune! Românii, care sperau că austeritatea va dispărea definitiv din țară.

Cred că Victor Ponta va demisiona din funcția de premier și nu că vrea Traian Băsescu sau Vasile Blaga, ci datorită presiunilor externe. România nu este pregătită ca Ungaria și nici nu este ajutată de Rusia să reziste lui Merkel și expansiunii teutone, doar asta a fost totdeauna politica germană. Doar că românii se așteaptă să trăiască mai bine și  Iohannis asta va trebui să ofere, altfel la un moment dat iar vor ieși în stradă românii din țară. O mare parte dintre românii au votat un german ca să se trăiască ca în Germania, manipulările nu țin de foame la infinit. Nimeni nu îl va plânge pe Ponta deși la un moment dat s-ar putea să ne gândim cu nostalgie la această perioadă dar românii vor avea nevoie și de ”pâine” pe lângă ”circul” luptei anticorupție!

EDITORIAL ÎN VERTICAL, NR 439, 3 decembrie 2014

 

 

Foto emisiune

 

 

Iohannis şi “cucuvelele” de la Cotroceni

 

Mai sunt câteva săptămâni şi Klaus Iohannis va trece la Cotroceni în locul puțin  regretatului Traian Băsescu. În această perioadă preşedintele ales încearcă să îşi facă o echipă dar întâmpină dificultăţi majore, mai întâi “intelectualii” lui Traian Băsescu dau din coate să mai prindă un privilegiu de la stat și de aici o perdea de zgomote iar pe de altă parte, salariile la stat sunt atât de mici încât oamenii cu adevărat valoroşi nu sunt atrași.  Se adaugă, de asemenea, activul de partid reunit(PNL-PDL) care speră la astfel de funcţii până când se va cocoţa în cele guvernamentale, povestea cu schimbarea clasei politice fiind aproape imposibil de făcut când toate partidele sunt nereformate și cu prea mulți scheleți în dulap.

O parte dintre „intelectualii” lui Traian Băsescu, cei care nu s-au compromis anunțând că votează împotriva lui Victor Ponta și nu…pentru Klaus Iohannis, au lansat chiar și o scrisoare deschisă în care îi dau lecții președintelui ales despre ce și cum, de am putea crede  că ei au făcut posibil sau au meritul pentru cele întâmplate pe 16 noiembrie. Deși nu ar trebui să ne surprindă, ”democrații” în cauză își permit să dea sfaturi și să scoată de pe listă posibili consilieri ai noului președinte. Klaus Iohannis poate deja deveni prizonierul acestor cercuri de interese dacă le va urma sfatul cum, dacă nu va accepta, în capul său se vor răsturna ”oale de lături” din partea acestor ”somități”, inclusiv Monica Macovei luată la pachet. Ca președinte trebuie să respecți niște cutume, nu poate face excepție nici Iohannis, dar ”intelectualii” cu pricina nu și-au permis lucruri asemănătoare cu Traian Băsescu, de unde deducem că președintele ales este privit altfel și nu tocmai favorabil.

Dar pentru că tot suntem în preajma Zilei Naționale iar președintele a anunțat că trebuie să ne asumăm obiective naționale, ”cucuvelele” ar trebui ignorate. ”Intelectualii” amintiți ar trebui să ia în seamă semnalele președintelui ales: România trebuie să aibă obiective naționale. Obiective naționale legate de locul ei în Europa și în lume. Obiective naționale legate de propria sa dezvoltare, de reducerea decalajelor între regiuni, de conectarea la Europa prin infrastructură. Obiective naționale legate de educație. Obiective naționale legate de reformarea instituțiilor publice care servesc cetă/enii.”. Dacă toate acestea vor fi împlinite, ”cucuvelele” vor rămâne fără obiectul muncii.

Stoichiţă Râioşanul, personalitate importantă din trecutul Gorjului(I)

 

 Printre personalităţile Gorjului care ar trebui să primească o atenţie mai mare din partea cercetătorilor se numără şi cea a boierului Stoichiţă Râioşanul, cu o carieră excepţională în administraţia Ţării Româneşti la începutul secolului al XVII-lea.De numele  acestuia se leagă construcţia Mânăstirii Strâmba dar şi alte momente din trecutul acestor meleaguri pe care le prezentăm în cele ce urmează.

Vistierul Stoichiţă Râioşanul s-a născut în satul Râioşi din judeţul Gorj şi s-a căsătorit cu Dochia din Copăceni(sat dispărut din actuala comună Băleşti), acolo unde va locui aproape întreaga viaţă deşi a avut proprietăţi în multe zone ale judeţului. Primul document în acest sens îl găsim la 13 decembrie 1594 când  Mihai Viteazul întăreşte jupanului Stoica, al doilea logofăt şi soţiei Evdochia, să le fie ocină(moşie) şi ţigani în mai multe sate: Groşi, Şerbăneşti, Stejari, Copăceni şi Strâmba. Ca mare proprietar, acesta va zidi la 1613 mânăstirea Strâmba împreună cu cea care îi era soţie. Mai reţinem că ei au făcut mai multe cumpărături de moşii şi ţigani, cum menţionează documentele, şi cum nu au avut copii, toată această avere a fost dăruită mânăstirii Strâmba.

Înalt dregător al Ţării Româneşti

 Stoichiţă Râioşanu a ocupat mai multe dregătorii pe lângă domnitorii Ţării Româneşti, urmaşii lui Mihai Viteazul. Astfel, îl vom găsi ca logofăt al doilea şi mare logofăt în Divanul lui Radu Şerban(1603), mare vistier în Divanurile lui Alexandru Ilieş(1616-1618) şi Gavrilă Movilă(1618-1620) şi poate că această carieră ar fi continuat dacă nu ar fi intervenit decesul în acelaşi an 1620. De reţinut că ascensiunea sa politică se face într-o perioadă dificilă din trecutul Ţării Româneşti cu dese schimbări de domnie şi cu intervenţii externe.

Ctitor de mânăstire

 Boierul gorjean şi soţia lui au construit Mânăstirea Srâmba căreia i-au făcut danie toată averea lor formată din sate şi moşii. Există mărturii istoriografice că multe din satele cumpărate au fost eliberate după aceea prin răscumpărare. Un astfel de exemplu găsim în cazul satului Brădiceni, cumpărat de Stoichiţă Râioşanu în timpul lui Radu Şerban. Potrivit documentelor, înaintea morţii sale petrecută în mai 1620, vistierul Stoichiţă “el singur a socotit şi s-a gândit din inima lui şi pentru sufletul lui, din-mpreună cu soţia lui, Dochia, de i-a iertat şi i-a slobozit de vecinie, să fie toţi slobozi şi megieşi în toată ocina(moşia)lor. Să le fie ocină de moştenire fiilor şi nepoţilor lor, iar jupanul Stoica vistier şi soţiei sale de veşnică pomenire”.

Soţia sa Dochia a păstrat obiceiul de a elibera sau de a dărui satele mânăstirii Strâmba. Astfel, într-o carte făcută de Dochia la 26 iulie 1626, scria: “Eu, jupâniţa vistiereasa, jupâneasa Stoicăi bevel vistier, scris-am a mea carte, să-i fie sfintei mânăstiri Strâmba, care mânăstire o am făcut noi împreună cu Stoica vistier, amândoi, din temelia ei, ca să se ştie după moartea lui rămas-am fără feciori, slabă şi neputincioasă, eu însumi, dintru inima noastră, nu ne-am îndemnat de nimenilea, cugetat-am să mă îngrop în sfânta mânăstire unde ne-am făcut rugăciune şi pomană. Deci, cu voia mea, până am fost cu suflet, dat-am moşiile mele sfintei mânăstirii Strâmba, care moşii sunt ale mele”. Mai departe, Dochia arată ocinile şi satele dăruite aşa cum sunt menţionate în hrisovul voievodului Alexandru Coconul(Stejarul, Sârbeşti, Groşi, Izvorul Călugărului, Silineşti, Bâlta, Fărcăşeşti şi Copăceni).

Despre ultima localitate, satul Copăceni, aflăm de la aceeaşi principeasă că „Şi iar am dat mânăstirii partea mea din Copăceni, cu rumâni şi cu mori şi cu vie şi cu tot venitul, cât se va alege, partea mea, unde locuiescu şi această ocină nu este aleasă, nici osebită despre rudele mele. Iar celelalte moşii sunt toate hotărâte şi împietruite şi date despre hotarul mânăstirii”.

Dar lucrurile nu au stat totdeauna foarte bine, mai ales în acele vremuri tulburi. Pe la 1616-1618 are loc răscoala lui Lupu Mehedinţeanul împotriva grecilor, Stoichiţă poziţionându-se de partea răsculaţilor. Alexandru Iliaş se va răzbuna împotriva Dochiei şi asupra Mânăstirii Strâmba.(VERTICAL, 439, 3 decembrie 2014)

Despre trecutul Gorjului(IX)

În ultimii ani autoritățile gorjene fac  eforturi considerabile pentru promovarea acestor meleaguri din punct de vedere turistic și cultural. Deși este prezentă la fiecare pas, istoria acestor meleaguri  joacă doar  un loc secundar în aceste manifestări, o mare pierdere din toate punctele de vedere. Cu siguranţă, istoria ultimelor decenii poate să joace un rol foarte important într-o prezentare amplă şi obiectivă a trecutului.

 Dacă despre trecutul îndepărtat al Gorjului găsim foarte multe informaţii publicate în ultimii ani, perioada de după 1945 este destul de săracă în suport istoriografic şi adesea, foarte controversată. Pentru gorjeni este o epocă foarte importantă, perioadă care a continuat progresele anterioare dar a adăugat şi lucruri noi, uneori cu foarte multe suferinţe.

Moştenire grea

Vă mai aduceţi aminte despre sărăcia proverbială a Gorjului, se spunea că dacă vrei să laşi un câine să moară de foame este de ajuns să îi dai drumul în judeţul nostru. La momentul perioadei interbelice, gorjenii îşi căutau locuri de muncă prin ţară deoarece oferta din zonă era foarte săracă, Uzina de la Sadu, Topitoria de cânepă de la Vădeni, fabricile de tutun, cărămidă şi marmeladă constituiau practice singurele urme de industrie. De aici s-a pornit la industrializarea forţată a Gorjului care în 1989 constituia una din citadelele industriei româneşti.

Până în anii regimului comunist, industria extractivă de petrol şi gaze-unde va excela Gorjul după 1950-era practic simbolică, meritorii fiind încercările de valorificare a petrolului şi cărbunelui făcute de oameni de afaceri gorjeni: Văcărescu, Carabatescu, Tătărescu, Dincă Schileru, Neamţu ş.a. Fără investiţii majore, aceste încercări industriale nu au dat roade până când statul nu s-a hotărât să dea bani în această direcţie. Din acel moment economia Gorjului a început să conteze la nivel naţional.

Puterea populară

 Primele luni după 23 august 1944 au fost extrem de încordate mai ales după ce inclusive regele Mihai I s-a aflat în Gorj în casele colonelului Petrescu de la Dobriţa. La Târgu-Jiu, aflăm dintr-un ziar “Scânteia” din octombrie 1944, lucrurile nu erau încă lămurite: “Conducătorii oraşului şi judeţului Gorj văzând că în ziua precedentă  o mulţime de muncitori şi ţărani au eşit înaintea armatei roşii, s-au gândit că entuziasmul urmaşilor lui Tudor Vladimirescu  trebuie curmat.A doua zi luni 11 septembrie patrule puternice de soldaţi conduse de ofiţeri, circulau prin oraş alungând şi arestând cetăţeni paşnici”.

La 3 martie 1945 a fost luată cu asalt Prefectura Gorj fiind înlăturat prefectul Gr. Covrig, colonel în Armata Română. Va prelua funcţia profesorul Ion Modoran iar apoi profesorul Alexandru Crăciunescu. La alegerile din 19 octombrie 1946 au obţinut  mandate de deputaţi de Gorj: învăţătorul Constantin Cheată-PCR, învăţătorul Constantin Buzuloiu-PSD, Alexandru Tătărăscu-PNL Tătărăscu, Ion Isac-PNŢ Anton Alexandrescu, Grigore Geamănu-Frontul Plugarilor. Mai reţinem că şi Aristică Schileru a obţinut un mandate din partea PNŢ Maniu dar a renunţat la el pe fondul scandalului legat de fraudarea alegerilor de către comunişti şi aliaţii lor.

Reforma agrară comunistă

În iarna dintre 1944 şi 1945, ţăranii şi foştii argaţi de pe moşiile private au trecut la împărţirea acestor proprietăţi, cele mai multe fiind  grupate în zonele Peşteana-Bâlteni, Broşteni, Roşia Jiu, Corneşti şi Dobriţa. În foarte scurtă vreme şi-au pierdut proprietăţile funciare personaje cunoscute în epocă ca Tătărescu, Albulescu, Cuţui, Calotescu, Voiculescu, Neamţu ş.a.

În luna martie 1945 a avut loc reforma agrară. La nivelul Gorjului, conform cifrelor oficiale, au fost împroprietărite 7524 de familii cu o suprafaţă de 8105 hectare, de unde se vede că decizia statului comunist nu a avut scopul de a îmbunătăţi viaţa celor mulţi, ci de a distruge proprietatea privată. Reţinem că în 1949 toate proprietăţilecare care mai rămăseseră cu stăpân privat au fost trecute la stat. Tot acum apar primele forme de organizare agricolă după model sovietic la Corneşti, Dobriţa, Peşteana, Plopşoru, Curtişoara şi Bâlteni. (VERTICAL, nr 437,

Fapte din trecutul acestor meleaguri(VIII)

În ultimii ani autoritățile gorjene fac eforturi considerabile pentru promovarea acestor meleaguri din punct de vedere turistic și cultural. Deși este prezentă la fiecare pas, istoria acestor locuri joacă doar un loc secundar în aceste manifestări, o mare pierdere din toate punctele de vedere. De la Alexandru Ștefulescu cu un secol în urmă, gorjenii nu au mai primit în dar un tratat despre trecutul acestor meleaguri deși au existat încercări notabile în acest sens.

Chiar dacă la acest moment Gorjul numără foarte multe așezări urbane, unele cu foarte mulți locuitori, lucrurile nu au stat așa în trecut. Potrivit ultimului recensământ, județul Gorj are în present 345 771 de locuitori, centrele urbane numărând următorii locuitori: Târgu-Jiu81.163 de persoane,  Motru – 18.001 locuitori, Rovinari – 12.627 locuitori, Bumbești-Jiu – 9.373 locuitori, Târgu-Cărbunești – 8236 locuitori. Celelalte localități urbane, Novaci, Turceni, Tismana se plasează sub acest număr. Populația urbană se plasează din nou, după primul deceniu al noului mileniu, sub cea rurală. Dar iată cum stătea situația cu mai puțin de un secol în urmă…

Târgu-Jiul la 1930

În conformitate cu recensământul din 1930, orașul Târgu-Jiu număra 12 944 locuitori iar din punct de vedere economic era un târgușor mai răsărit. Peste doar câțiva ani, urbea de pe Jiu avea să primească zestrea nesperată a operelor brâncușiene și din acel moment să intre în universalitate.

Astfel, la jumătatea perioadei interbelice, la Târgu-Jiu funcționau o fabrică de postav, una pentru prelucrarea lemnului și alta de făcut mobilă, două fabrici  de pielărie și alte două de cărămidă, aici incluzând și satul Vădeni, astăzi cartier al municipiului. Locuitorii Târgu-Jiului erau în majoritate negustori și meseriași. Privind o statistic a vremii îi găsim ca și fierari, cismari, tăbăcari, zidari, dogari, cofetari, birjari dar și lemnari, abagii, boiangii, zugravi, brutari, plăpumari ș.a. În urbea de pe Jiu se găseau numeroase ateliere meșteșugărești mici cu o dotare rudimentară și cu o producție modestă. Se găseau și ateliere mari cu până la 20 de lucrători.  Pentru cei care putem admira cel mult fotografii din vremea respectivă, ne rețin atenția  nume de firme ca tăbăcăria lui Roșca, tâmplăria Tadici, carmangeria Nastovici. Mai găseam la Târgu-Jiu ateliere de olărie din cartierul Olari, de artizanat, de ceasornicărie și giuvaergie.

Și negustorii erau foarte numeroși la Târgu-Jiu. Din arhivele gorjene aflăm că peste 150 de magazine şi prăvălii îşi  desfăşurau activitatea în oraşul de pe Jiu. Negustori vestiţi (Ion şi Dumitru Banu, Babic Curcanu, Velican, Vasile Voiciloiu, Gh. Cilibiu, D. Roşca, Gr. Lupescu, Gh. Dobriţescu  ş.a.) comercializau produse diverse de la galanterie, încălţăminte, pielărie, electrice,  dulciuri, băcănie, băuturi, fierărie şi harnaşamente.

Doar că la Târgu-Jiu existau și alte categorii sociale, trăiau şi munceau în Tg-Jiu  funcţionari,  profesori, medici ş.a. Intelectualii reprezentau o categorie socio-profesională  întâlnită,  dar puţin numeroasă (5,32% din totalul populaţiei). Veniturile târgujienilor erau diferite  în funcţie de averea personală, slujbă, situaţia familială, conjunctura economică şi / sau  socială. În general, câştigurile lor erau mai ridicate decât în mediul rural.

Gorjul perioadei  interbelice

Gorjul se aflase sub ocupație germană în anii Primului Război Mondial cu o populație de 190 000 locuitori din care doar 8200 erau în capital județului. Din nefericire, doar 48 200 erau știutori de carte. Potrivit statisticilor, în anul școlar 1919-1920, Gorjul avea 19 731 copii recenzați pentru clasa I și doar 6388 au mers la școală, adică circa o treime din necesar. Nu încercăm să găsim acum cauzele  totale dar cu siguranță sărăcia extremă și faptul că respectivii copii trebuiau să muncească ca să își ajute familiile erau motive pentru care majoritatea rămâneau în afara școlii.

Practic existau doar câteva sute de cadre didactice, majoritatea cu domiciliul în mediu rural, câțiva medici și alte câteva sute de funcționari. Se mai adăugau efectivele de jandarmi și polițiști și cam asta era toată populația ocupată în Gorj. În rest, mii de gorjeni care nu își găseau locul nici la munca câmpului și nici la alte ocupații, lucrau la București, în port la Constanța sau la Timișoara.(VERTICAL, nr 436, 5 noiembrie 2014)