Comuna Bălăcești, astăzi încorporată în comuna Bălești, a avut o existență interesantă în a doua parte a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX. Această așezare o găsim în componența Bălăceștii de Jos, Bălăceștii de Sus și Vârțu la 1864 și tot așa până în 1950 când o parte se va alipi comunei Ceauru iar satul Vârțu la comuna Pinoasa. Primăria din Bălăcești a elaborat în anii celui de-al doilea război mondial un interesant Regulament privind introducerea prestației în natură pentru modernizarea și întreținerea drumurilor din comună. Prezentăm mai jos cele mai interesante prevederi ale acestui document de arhivă datat 17 august 1940.

Astfel, locuitorii fostei comune erau anunțați încă de la articolul I că ”în virtutea dispozițiunilor art 167, alin. 5 din Legea Administrativă se introducea în mod obligatoriu pe întreg teritoriul comunei prestația în natură pentru refacerea, modernizarea și întreținerea drumurilor din cuprinsul așezării. Conform prevederilor existente la art. 2, fiecare cetățean era obligat să muncească în contul acestei prestații timp de 5 zile în fiecare an.

Tot în documentul respectiv se fixau trei perioade de lucru în fiecare an: 10 mai-5 iunie; 1-25 august și 5-30 octombrie. Exista totuși o prevedere că respectivele perioade ”puteau fi modificate însă în așa fel încât muncile agricole să nu sufere.”
Cum pe vremuri lucrurile se făceau mult mai temeinic decât în prezent, găsim la art. 7 din documentul menționat cum se făcea recepția lucrărilor efectuate: ” Lucrările ce urmează să fie efectuate prin prestația în natură vor fi executate numai cu bucata sub conducerea și supravegherea organelor Serviciului Tehnic, care vor întocmi liste nominale zilnice de locuitorii care au fost la lucru cu indicarea lucrării executate.
Prestatorul nu va fi descărcat decât după ce lucrarea ce i s-a repartizat a fost recepționată. Recepția se va face de către Comisiunea de recepție comunală în termen de cel mult 10 zile de la expirarea epocii de lucru…”.

Prestații în muncă sau în bani

Fiecare locuitor din comuna Bălăcești putea opta pentru una dintre cele două variante de prestație, muncă fizică sau achitarea unei taxe. Dar și această alegere era strict reglementată și nerespectarea ei se lăsa cu sancțiuni pentru cel în culpă. Astfel, ”locuitorii cari sunt obligați să execute prestația în natură vor anunța în intervalul de la 1 Ianuarie la 1 Martie al fiecărui an printr-o declarație depusă la primărie, dacă voesc a executa prestația în natură sau înțeleg a se răscumpăra de această obligație prin contribuția prevăzută …”. Aflăm că ”locuitorii care nu vor voi să execute prestația în natură sunt obligați să achite o contribuție în bani socotită 75 lei pentru fiecare zi de prestație de către prestatorii cu brațele.
Cei ce urmau să execute prestația cu carul vor plăti echivalentul celor cinci zile de prestație printr-o contribuție socotită la prețul zilei de muncă cu carul în comună.
Sumele încasate din achitarea contribuției locuitorilor pentru zilele întrebuințate de prestație vor fi contabilizate și potrivit instrucțiunilor date de Ținutul ”Olt”.”
Erau obligați de a efectua prestația în natură toți bărbații de la vârsta de 21-60 de ani împliniți care domiciliau în comună. Cei care nu puteau să facă munca fizică trebuiau să plătească 50 lei/ziua de prestație. Legiuitorul spunea că ”se consideră că sunt în situațiunea de a nu putea executa prestația în natură: bolnavii, incapabilii de muncă, acei care lipsesc din comună dar au proprietăți în comună și funcționarii publici”.
Foarte interesantă era o altă prevedere din Regulament. La art. XI găsim că locuitorii care nu făceau declarația prevăzută privind opțiunea pentru una dintre cele două tipuri de prestație sau cei care se răzgândeau pe parcurs în privința prestației în natură, ”pe lângă că vor achita contribuțiunea de 75 de lei pentru fiecare zi de prestație dar sunt pasibili de o amendă egală cu de trei ori această contribuție, conform art. 24 din Codul Penal ”Regele Carol al II-lea”.
În cele XVI articole ale Regulamentului amintit mai erau amintite condițiile concrete de executare ale prestațiilor dar și stabilirea perioadei exacte de activitate. Astfel, ”Încunoștiințarea pentru începerea epocilor de lucru se va face de primărie prin mijloacele obișnuite de publicitate, cu cel puțin 5(cinci) zile libere înainte de aceste epoci”.
Încheiem această prezentare cu cei scutiți de la prevederile acestui regulament: ”Sunt scutiți de prestația în natură cât și echivalentul ei în bani, minorii, femeile, bărbații peste 60 de ani, infirmii, incapabili de muncă, învalizii de războiu, veteranii războiului 1877/78, delegații satelor, instructorii premilitari, militari sub arme, studenții și persoanele obligate a presta serviciul social obligatoriu sau muncă de folos obștesc, însă numai în anii când au îndeplinit efectiv acest serviciu.”(Vertical, nr 427, 27 august 2014)

În această săptămână, colegul și prietenul Dorin Brozbă a lansat o nouă ediție a cărții dedicate clubului de fotbal fanion al Gorjului, Pandurii Târgu-Jiu. Am aflat cu acest prilej că atât clubul cât și Dorin Brozbă au 52 de ani, vârsta marilor realizări. Doar că Dorin Brozbă așteaptă de vreo 8 luni această lansare iar echipa de fotbal a mers din rău în mai rău în această perioadă, greu de construit în aceste circumstanțe o sărbătoare de care ar fi trebuit să se bucure toată suflarea urbei.
În ultima perioadă presa locală e plină de îndemnuri ”mobilizatoare” ale oficialităților, că va fi bine dacă nu va fi rău, că suntem pe drumul cel bun și alte asemenea inepții dar echipa se scufundă. Nici la vânzări nu stăm la fel de bine ca în trecut, semn că adversarii încep să ne dea câți bani merităm sau că văd că la masa negocierilor au ajuns niște ageamii. Timp ar mai fi să scoatem căruța din groapă, au trecut doar câteva etape din noul campionat, dar dacă privim întregul mandat Mihai Prunariu-Petre Grigoraș-Laurențiu Ciurel, pentru că ceilalți au plecat sau vor pleca, semnele nu sunt dintre cele mai bune.
Nu am înțeles cum PSD Gorj, formațiune politică extrem de atentă cu imaginea proprie, și-a asumat acest eșec care va costa electoral. A fost o scurtă perioadă când iubitorii de fotbal, doritori de ”sânge proaspăt”, au sperat în mai bine dar iată că vorbim deja de un dezastru și nu e vorba de o figură de stil ci de crudul adevăr. Acei oameni de pe stadion vor merge și ei la vot și s-ar putea să sancționeze clica de amatori de la Pandurii.
Așa cum spuneau inspirat niște colegi din presa locală, echipa Mihai Prunariu se face vinovată de a-l fi făcut regretat pe Marin Condescu în rândul fanilor de la Târgu-Jiu. Cum răul a fost făcut, Mihai Prunariu și alții din echipa sa vor plăti cu funcțiile, poate și cu pozițiile politice acest eșec, problema e că nu vom mai avea fotbal de Liga I la Târgu-Jiu. Și asta tocmai în momentul când, cel puțin teoretic, ne pregăteam de o bijuterie de stadion cu față europeană pe care, în lipsa fotbalului, o dăm lui Marin Condescu pentru ferma sa.(27 august 2014)

Viaţa sătenilor din Ceauru şi Bălăceşti în perioada 1938-1948

Motto: „Istoria, pe scurt, este o analiză a trecutului

cu scopul de a înţelege prezentul şi de a ne călăuzi

comportamentul în viitor”

Sidney E. Mead

Perioada istorică încadrată între sfârşitul perioadei interbelice şi instalarea comunismului de tip sovietic nu a adus schimbări esenţiale în viaţa satului românesc faţă de etapele precedente. Evenimentele acestei perioade s-au succedat însă cu mai mare rapiditate şi au afectat mai mult viaţa oamenilor. Se poate spune fără teama de a greşi că ocupaţia rusă a fost mult mai dificilă pentru gorjeni decât anii războiului. Documentele de arhivă ne oferă suficiente informaţii despre această perioadă pentru a putea să ne facem o imagine.

Agricultura a rămas principala ocupaţie a locuitorilor iar ponderea proprietăţii funciare determina în mare măsură relaţiile lor sociale. Potrivit recensământului din 1930, singurul efectuat în perioada interbelică, 90,4% din populaţia rurală subzista ca urmare a îndeletnicirilor cu caracter agricol-cultivarea pământului, creşterea vitelor, viticultura şi pomicultura. Astfel, un studiu realizat în 1935 arăta că 35% dintre ţărani aveau drept sursă de venit cultivarea cerealelor, legumelor şi plantelor industriale şi  22% creşterea animalelor.[1]Din nefericire, agricultura, ca principala sursă de venit a ţăranilor, nu acoperea nici măcar costul hranei. Ţăranii mâncau prost, se îmbrăcau prost, se îmbolnăveau şi mureau cu zile ca urmare a precarităţii sistemului sanitar. Cu toate acestea, speranţa de viaţă a românilor se apropia ca medie de 50 de ani la începutul războiului dar era mult mai scăzută în mediul rural.

Alimentaţia ţăranilor era precară pentru prima jumătate a secolului trecut. În Oltenia, porumbul era alimentul de bază. Potrivit informaţiilor ajunse pănă la noi prin intermediul istoriei orale, peste 80% dintre ţăranii din Gorj se hrăneau cu mămăligă. Tipul acesta de hrană bazat pe un singur aliment era nesănătos, mai ales că porumbul nu asigura complexul de substanţe nutritive necesare creşterii şi protecţiei împotriva îmbolnăvirilor. Faţă de alte zone din ţară, situaţia gorjenilor era puţin mai bună deoarece creşteau animale iar laptele bovinelor şi ovinelor asigura măcar dezvoltarea intelectuală şi fizică a copiilor. Nici starea de sănătate a populaţiei nu era încurajatoare, chiar dacă pojarul şi scarlatina erau sub control, făceau ravagii sifilisul, tuberculoza şi pelagra.

În această situaţie precară a vieţii ţăranilor din toate zonele ţării, România intra într-o perioadă şi mai gravă punctată de Al Doilea Război Mondial. Practic avem de-a face cu trei tipuri de regim politic, Carol II(1938-1940), Ion Antonescu(1940-1944) şi comunist.  Viaţa satelor din Gorj a fost foarte dificilă în această perioadă iar implicarea primăriilor era foarte importantă. În zona Ceauru-Bălăceşti viaţa oamenilor s-a desfăşurat normal deşi primarii au fost siliţi să ia măsurile cerute de realitatea imediată. Viaţa cotidiană a ţăranului român în perioada menţionată nu se schimbă în mod esenţial, putem percepe o degradare ca urmare a războiului.

Până la a ajunge să vorbim de cele două comune Ceauru şi Bălăceşti într-un deceniu foarte complex pentru istoria naţională, să reţinem faptul că împărţirea administrativ-teritorială a judeţului Gorj în anul 1877 era următoarea: comunele Băleşti, Bălăceşti, Ceauru şi Corneşti făceau parte din cele 25 de localităţi ale Plasei Ocolu. Comuna Stolojani se regăsea între cele 24 de comune arondate Plaiului Vulcan.[2]

Făcând o trecere în revistă a acestor localităţi în 1938 avem un tablou foarte interesant. În comuna Ceauru, la o populaţie de 2380 de locuitori, aveam 18 meseriaşi, 2 cârciumari, 4 fierari şi un croitor. Toţi ceilalţi locuitori îşi asigurau hrana din ocupaţiile agricole. La un număr  de gospodării impozitate de 325(517 clădiri) avem 130 de cai, 350 de boi, un măgar, 199 de oi, 3 capre, 245 de porci, 147 de curci, 437 de gâşte, 641 raţe, 3713 găini etc.[3]După cum putem să observăm, dacă în alte zone ale ţării carnea şi laptele aproape lipseau, în zona Ceauru situaţia era diferită ca să luăm ca reper doar numărul de ovine şi porcine. Practic fiecare gospodărie deţinea animale mari de tracţiune dar şi pentru lapte. În 1938 existau la Ceauru un automobil, 4 trăsuri, 16 brişte şi cabriolete, 46 de căruţe, 153 de care, 15 sănii pentru cai şi 149 de sănii pentru boi. O statistică întocmită de Primăria Comunei Băleşti în 1938 în privinţa recoltelor agricole ne relevă o agricultură puţin performantă. Ceaurenii reuşiseră să producă în urma semănăturilor din toamna anului 1937 şi primăvara anului 1938 200 000 kg de grâu, aproape dublu la porumb-384 000 kg, 64 000 kg fasole, doar 12 000 kg cartofi, 450 000 de kilograme de varză ş.a.

În comuna Bălăceşti aveam o populaţie de 861 locuitori, numărul contribuabililor ridicându-se la 435. Exista şi o economie a satului alcătuită din două mori pe apă, o fierărie, două ateliere de prelucrare a lemnului şi  4 ateliere de olărit. Existau, de asemenea, 10 meseriaşi. Locuitorii din Bălăceşti aveau în preajma războiului 61 de cai, 80 de boi, 73 de oi, 128 de porci, 70 curci, 605 gâşte, 78 raţe, 782 găini etc. Şi aici predomina cultura de porumb, în 1938 reţinem 229 800 kilograme de porumb faţă de doar 10 000 kilograme de grâu. [4] Dacă la Ceauru necesarul de porumb pentru consum  era mult mai mic faţă de producţie(100 000 faţă de 384 000 kilograme), la Bălăceşti înregistrăm un deficit de 30 000 de kilograme.[5]

Cele două comune au avut o evoluţie comună în perioada respectivă. La 5 februarie 1942, primarul comunei Ceauru, Ion I. Cârstea, aviza alipirea la Ceauru a comunei Bălăceşti cu satele Bălăceşti, Vârţu şi Cetatea. Acest lucru nu a fost de durată, la 4 mai 1942 se revenea asupra acestei decizii deoarece distanţa se dovedea o problemă pentru locuitorii din Bălăceşti. Înglobarea definitivă a Bălăceştiului în Ceauru s-a făcut în 1948 în momentul când la nivel de ţară judeţele au dispărut în favoarea regiunilor.[6]

Indiferent de ce se întâmpla în mediul urban şi la nivel politic, în 1938 viaţa satului nu resimţea prea mult acele realităţi. În satul gorjean familia tradiţională era de tip lăstar.[7] Mai exact, copiii unei familii cresc, se căsătoresc prin părăsirea casei părinteşti şi primirea unui lot de pământ. În casa părintească rămânea de regulă cel mai mic dintre băieţi, care o moştenea dar avea obigaţia de a-i întreţine pe părinţi până la moarte şi de a le face slujbele religioase tradiţionale. Această practică era specifică pentru partea bărbătească, fetele în cele mai multe dintre cazuri primeau o zestre cu cele necesare întemeierii noului cămin, de obicei haine şi alte obiecte regăsite în „lada de zestre”.

În privinţa ocupaţiilor, bărbaţii se ocupau mai ales cu munca câmpului iar femeile cu gospodăria. Dispunând de resurse materiale reduse, ţăranii foloseau îmbrăcămintea confecţionată acasă de soţiile lor. În această perioadă avem săteni din Ceauru şi Bălăceşti cu pământ puţin sau deloc care plecau la Bucureşti, Timişoara sau Constanţa pentru a munci ca lucrători şi a câştiga cele necesare traiului familiei. Reţinem pe ţăranii de la Ceauru încă de pe atunci cu valorificarea legumelor pe pieţele de la Târgu-Jiu, Craiova şi Petroşani. Memoria documentelor reţine un număr de cinci grădinari la nivelul satului Ceauru în preajma războiului.

Întorcându-ne la viaţa simplă a satului, subliniem faptul că ţăranii aveau puţin timp liber, fiind mai mereu ocupaţi cu muncile câmpului sau cele gospodăreşti. Existau însă şi sărbători pe care lumea satului le ţinea. În zilele de duminică mai ales, bărbaţii se adunau în faţa Primăriei unde discutau politică, sau alte probleme de interes. Indiferent de resursele materiale precare, sătenii îşi petreceau un timp important la cârciumă, unde nu de puţine ori se ajungea la dispute terminate cu bătăi. Femeile rămâneau acasă dar stăteau pe la porţi cu vecinele.

Se spune că cel mai plăcut prilej de petrecere a timpului liber la ţară era reprezentat de nunţi şi hore. Cu acest prilej, băieţii şi fetele se întâlneau  şi se înfiripau discret relaţii de dragoste incipiente. La hore veneau şi părinţii tinerilor, asistau la spectacolul satului. Aceste hore se organizau în aer liber şi le întâlnim în fiecare dintre aşezările amintite.

În privinţa locuinţelor, Ceauru şi Bălăceştiul făceau cumva o excepţie faţă de restul Olteniei. Dacă specific Olteniei erau locuinţele mici, cu pereţi din nuiele sau din lut acoperite cu paie, coceni sau trestie, având ferestre fixe astupate cu hârtie şi fiind lipsite de mobilă, la Ceauru întâlnim foarte multe case cu temelii de lemn, de bolovani sau de prundiş de râu, fiind construite din bârne, peste care se aşeza un strat de tencuială, fiind acoperite cu paie sau cu şindrile.[8]

Ţăranul de la Ceauru avea chiar o gospodărie tradiţională de formă dreptunghiulară alcătuită din construcţii(casa de locuit, grajdurile, coteţe, pătul) şi grădina şi celelalte locuri destinate agriculturii. Loturile erau sub forma unor curele care ajungeau până la 2000 metri lungime şi între 5-15 metri lăţime.

Casele de la Ceauru aveau ca principal material de construcţie lemnul, casa lui Antonie Mogoş fiind pilduitoare din acest punct de vedere. Iniţial, nu era folosită fundaţia, grinzi groase de stejari fiind folosite ca tălpli şi legate la capete prin îmbinări, lăsându-se şi depăşiri de 15-20 cm pentru consolidarea îmbinărilor.

În perioada interbelică s-a trecut treptat la fundaţia cu piatră zidită iar peste temelia construită din piatră zidită s-au ridicat pereţii din bârne cioplite sau din cărămidă. Acoperişul era fixat pe căpriori îmbinaţi pe tălpi, de care se prindeau în cuie de lemn în trecut sau de fier mai târziu. Peste căpriori se bătea învelitoarea din scândură la început şi apoi şindrilă.[9]

Urmărind la ce se întâmpla în aceste aşezări în 1938, reţinem o şedinţă din 15 mai 1938 a Consiliului Local Bălăceşti unde primarul Ion Tatomir cerea înfiinţarea a încă unui obor comunal, ţinând cont că această comună era compusă din satele Bălăceşti, Vârţ şi Cetatea iar cel existent era la Primărie, la mare distanţă de celelalte sate.[10] Lucrurile s-au rezolvat până la urmă cu deschiderea unui obor în satul Cetatea pe proprietatea lui Dumitru Tatomir.

Tot în acest an se văd primele pregătiri pentru războiul care bătea la uşă. Dintr-un tablou statistic cuprinzând resursele de tot felul ce se găsesc pe teritoriul Plăşii Ocolu, reţinem pentru Bălăceşti şi Ceauru. Astfel, la Bălăceşti existau 141 de bărbaţi mobilizabili, 289 de femei, 215 copiii până la 12 ani, 92 de copiii de la 12 la 16 ani. Exista o rezervă de 15 tone de porumb(grăunţe şi furaje), 115 tone de fân. Animalele: 87 vite mari, 50 viţei, 150 oi şi capre şi 235 de porci.[11] Aceeaşi statistică era întocmită şi la Ceauru unde erau 390 de bărbaţi mobilizabili şi 176 nemobilizabili, 454 de femei, 398 de copiii sub 12 ani şi 176 între 12 şi 16 ani. Exista o rezervă de 30 de tone de porumb, grăunţe şi furaje. Animalele pentru tăiere erau 252 vite mari, 78 viţei, 130 oi şi capre şi 375 porci.[12]

Peste câţiva ani lucrurile erau afectate mult mai mult de război. Deciziile autorităţilor locale erau influenţate de cele ale celor judeţene şi centrale. Primarii fuseseră investiţi cu puteri mai mari pentru a rezolva probleme de interes local. Bunăoară, în primăvara anului 1942, primarul Ion Cârstea de la Ceauru va primi ordin de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor să rezolve problema celor 500 de hectare de teren inundabil ale locuitorilor din satele Ceauru, Tămăşeşti şi Uncioaia. La 4 mai 1942 primarul Ion Cârstea ordona „ca toţi locuitorii satelor Ceauru, Tămăşeşti şi Uncioaia să iese la lucru pentru desfundarea şi canalizarea apei Rasova de la podul Crihălii şi până la Jaleş fiecare în dreptul proprietăţii sale pe ambele maluri. De asemenea, vor ieşi la această lucrare toţi proprietarii din comunele vecine Băleşti, Corneşti, Stolojani care au proprietate în acest punct.”[13]

Acelaşi primar lua decizia în mai puţin de o lună să stabilească preţuri maximale pentru alimente şi articolele de primă necesitate ce erau puse în vânzare de comercianţii din Ceauru. Câteva exemple de preţuri maximale: 77 lei kg fidea de tip popular; între 9 şi 11 lei bucata sticla de lampă; 226 lei kg de lumânări ordinare; 7 lei litrul de petrol lampant; 110 lei litrul de oţet ş.a.[14]

Se mergea până acolo încât primarii, prevalându-se de articolul 16 din legea administraţiei, stabileau termene pentru culegerea porumbului semănat în comună. În 1942, la Ceauru, culesul a început la 22 septembrie în lanurile din siliştele din sat şi la 15 octombrie porumbul semănat în punctele „Bălţi”, „Izlaz” şi restul proprietăţilor.[15]

Tot în 1942 găsim adoptate în fiecare dintre cele două comune măsuri de salubritate şi igienă, lucruri care erau obligatorii şi ar fi extrem de necesare şi în perioada actuală. Fiecare cetăţean avea obligaţii de a-şi mătura o dată pe săptămână, sâmbăta, drumul din faţa casei, pe toată întinderea proprietăţii sale; de a-şi curăţa şanţurile; de a depozita gunoiul într-un loc special, aflat la o depărtare de cel puţin 20 m de fântâna cu apă; nimeni nu avea voie a lăsa vitele sau porci pe şosea; toţi proprietarii de câini îi vor ţine legaţi iar în caz contrar plăteau o amendă de 100 lei în folosul comunei, etc.[16] O altă ordonanţă a primarului stabilea expres că locuitorii sunt obligaţi „1. să ridice gunoaiele, noroiul şi orice necurăţenie de prin curţi şi de pe drumuri, fiecare din dreptul proprietăţii sale; 2. să deşerte latrinele şi să cureţe şi să văruiască casele, grajdurile şi coşarele.” Cei care nu se supuneau riscau amenzi de până la 10 000 lei.[17]

Aminteau de război şi alte decizii ale Primăriei Ceauru. Astfel, populaţia comunei de ambele sexe între vârsta 16-55 ani este obligat să presteze 2 zile pe an în scopul executării lucrărilor referitoare la pregătirea materialelor şi instalaţiilor de tot felul necesare teritoriului comunei pentru a putea face faţă pericolului antiaerian. [18]

Introducerea prestaţiei în natură pentru refacerea, modernizarea şi întreţinerea drumurilor din comune a avut până la urmă efecte benefice în toată ţara. Atât la Ceauru cât şi la Bălăceşti s-a adoptat Regulamentul în 1940.  Prestaţia în natură se executa timp de cinci zile în cursul unui an.[19]Erau obligaţi a executa prestaţia în natură toţi bărbaţii de la vârsta de 21 la 60 de ani.

Sfârşitul războiului nu a însemnat şi salvarea de la alte problemea pentru locuitori.  Armata Sovietică a rămas în România până în anul 1958, dar primii ani au fost groaznici pentru locuitori. În primele luni, după cum ne spun mărturiile timpului, ocupantul a luat o serie de măsuri administrative ce aveau ca scop instalarea unor funcţionari fideli regimului sovietic, funcţionari care vor legaliza actele reprobabile săvârşite de trupele sovietice. Prejudiciul cauzat de rechiziţiile forţate dar şi de distrugerile săvârşite de ocupant au putut fi evaluate în parte în urma declaraţiilor pe care le-au dat cetăţenii în februarie 1945 în conformitate cu o circulară a Ministerului Afacerilor Interne adresată tuturor posturilor de jandarmi din teritoriu. Circulara cu numărul 41 475 cuprindea instrucţiuni cu  privire la datele tehnice ale înregistrării acestor declaraţii.

Declaraţiile celor păgubiţi erau însoţite în dosare şi de declaraţiile a doi martori, autentificate de notarul comunei şi întărite prin semnătură şefului postului de jandarmi. Ca o concluzie, credem că aceste declaraţii ale cetăţenilor sunt credibile şi relevante pentru perioada respectivă.

În arhivele gorjene poate fi găsit un document emis de Primăria Bălăceşti la 3 octombrie 1944 care cuprinde „pagubele şi dezordinile săvârşite de către trupele sovietice cu ocazia trecerii prin comună” [20]. Aflăm astfel că de  la proprietatea lui Vasile Voiculescu, mare proprietar de pământ al zonei, s-au luat doi cai şi o trăsură, inclusiv o pereche de hamuri, 8 porci slabi, 300 litri ţuică, 50 litri vin vechi, 500 de kilograme de miere de stup, foarte multe păsări de curte(gâşte, raţe, găini). Poate că paguba nu ar fi fost atât de mare dacă sovieticii nu ar fi distrus obiectele din casă şi chiar şi cei 35 de stupi.

De la foarte mulţi locuitori din Bălăceşti s-au luat fără plată haine şi păsări(ex. Vasile Guran, Ion Bălăcescu, Vasile Bălăcescu, Dumitru Micodinoiu ş.a.). De la negustorul Mihail Guran s-au luat bani şi ţigări(tutun). Din acelaşi raport mai reţinem că locuitorul  Ilie Ţăin şi soţia sa Maria au fost împuşcaţi de armata sovietică, fiind internaţi în spital.

Un tip de declaraţie de păgubit contrasemnat de primar, martori şi şeful postului de jandarmi găsim la Ceauru. Astfel, proprietarul Nicolaie Daviţoiu din Ceauru reclama distrugerea şi ridicarea mai multor bunuri de la proprietatea sa din Ceauru. Era vorba de obiecte ridicate din garderobe şi bufet, din casă, cămară şi bucătărie, din magazia cu cereale şi din curte. Proprietarul îşi calcula o pagubă de 4 000 000 de lei la vremea aceea. Sovieticii nu s-au dat înapoi de a-şi procura încălţăminte şi haine bărbăteşti dar şi…feminine, rochii, haine de blană, capoade etc. Lista pagubelor făcute de ruşi lui Nicolaie Daviţoiu are 90 de poziţii şi a fost certificată şi de doi martori, Gheorghe Brăiloiu şi Vasile Nanu [21].

Pagubele au fost mult mai mari dacă ţinem seama de reclamaţia depusă de soţia maiorului dr. A. Popescu, Nicoliţa Popescu, nepoata lui Nicolaie Daviţoiu, care depozitase la Ceauru în două camere foarte multe obiecte aduse de la Ploieşti. În timp ce soţul ei se afla pe front, Nicoliţa Popescu fusese păgubită de obiecte de 3500 000 lei pentru un cabinet medical şi 3 000 000 lei celelalte lucruri luate. Aceasta reclama la pagube „Cabinetul medical şi instrumentele necesare unui cabinet medical chirurgical şi ginecologic complect ridicate, cu întreg instrumentarul”. Se adăuga chiar şi o bibliotecă medicală.

Nicoliţa Popescu vorbea însă de foarte multe lucruri deteriorate: „ 1. Un dormitor compus din: un pat dublu, una tualetă, un garderob dublu, două noptiliere, una masă cu patru scaune în pluşi, 2 somiere patru paturi; 2. Una sufragerie compusă din: un bufet mare cu cristale, un bufet mic (servantă), una vitrină cu cristale, una masă mare, şase scaune, 2 fotoliuri îmbrăcate în pluş, 3 tablouri pietate, una măsuţă pirogravată cu 2 taburete, 9 tablouri diferite distruse.”

Primăria Comunei Ceauru făcea în aceeaşi perioadă o situaţie cu bunurile preluate de armatele aliate sovietice de la cetăţenii din comună. S-au rechiziţionat 3 cai, 21 de oi şi 10 porci dar şi 12,5 tone grâu, 3,2 tone ovăz, 11,5 tone porumb, 10 tone furaje etc. S-au mai confiscat piese de tractor, piese de automobil, instrumente medicale ş.a. Primăria Ceauru estima pagubele la o cifră exactă de 11 682 300 lei, sume care nu s-au mai recuperat niciodată.

Pagubele sunt însă mult mai mari, la animale erau puse preţuri mult mai mici decât cele reale. Valoarea acestor animale, calculată la un preţ mediu pentru porcine de 57 937 lei, pentru ovine de 13 300 lei  şi pentru cabaline de 150 000 lei, are alte valori în situaţia făcută de Primăria Ceauru. Astfel, cei trei cai confiscaţi la Ceauru erau estimaţi la doar 70 000 lei când preţul lor ar fi trebuit să fie de 450 000 lei. Cei 10 porci luaţi de la Ceauru costau oficial 400 000 lei deşi ar fi trebuit să ajungă la aproape 580 000 lei. Şi cele 21 de oi costau doar 80 000 de lei deşi preţul lor depăşea 250 000 lei. Cu alte cuvinte, pagubele s-au ridicat la Ceauru la aproape 13 000 000 lei iar în Gorj erau foarte multe localităţi aflate în această situaţie. Cu toate acestea, statul român a plătit reparaţii de război către ruşi care au însumat 300 000 000 dolari.  [22]

După război, mai mult ca în oricare dintre perioadele anterioare, se simt în lumea satului schimbările care se întâmplau în toată ţara şi chiar în ţările vecine. Chiar dacă nu reţinem salturi spectaculoase faţă de perioadele istorice anterioare, în domeniul vieţii sale cotidiene şi în universul său mental, ţăranul acestei perioade făcea evidente progrese faţă de strămoşii lui. Din nefericire, întreaga ţară intra în lungul tunel comunist care a avut, ca toate perioadele istorice, plusurile şi minusurile lui.

Prof. Cornel Şomâcu,

Secretar general Societatea de Ştiinţe Istorice Gorj

[1] Keith Hitchins-„România 1866-1947”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pag. 338

[2] Arhivele Naţionale Bucureşti, fond M.A.I., dosar 99/1883, f. 83-86

[3] Arhivele Naţionale Gorj, fond Pretura Plasei Târgu-Jiu, pachet 1, dosar 16/1938, f. 77

[4] Idem

[5] Ibidem, f. 19

[6] Cornel Şomâcu-„Monografia comunei Băleşti, judeţul Gorj”, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2008, pag. 49

[7] Ioan Scurtu, Gh. Buzatu-„Istoria românilor în secolul XX(1918-1948), Paideea, Bucureşti, 1999, pag. 83.

[8] D. Şandru-“Populaţia rurală a României între cele două războaie mondiale”, Editura Academiei, Iaşi, 1980, pag. 160

[9] Sorin Buzatu-„Viaţa cotidiană a ţăranului român în perioada interbelică”, în STUDII ŞI ARTICOLE DE ISTORIE  LXXVI, 2010, pag. 286-298.

[10] Arhivele Naţionale Gorj, fond Pretura Plasei Târgu-Jiu, pachet 1, dosar 15/1938, f. 14

[11] Ibidem, pachet 1, dosar 14/1938, f. 75

[12] Idem

[13] Ibidem, pachet 2, dosar 37/1942, f. 6

[14] Ibidem, f. 8

[15] Ibidem, f. 12

[16] Ibidem, f. 10

[17] Ibidem, f. 14

[18] Ibidem, f. 17

[19] Ibidem, pachet 2, dosar 20/1940, f. 10

[20] Arhivele Naţionale Gorj, fond Pretura Plasei Târgu-Jiu, dosar 82/1944, f.291

[21] Ibidem, f. 313-315

[22] Cornel Şomâcu-„Jaful Armatei Sovietice eliberatoare la Băleşti” în VERTICAL, anul VI, nr. 231, 30 iunie 2010.

Pamfil Şeicaru a fost poate cel mai important ziarist al perioadei interbelice, proprietarul şi directorul ziarului „Curentul”. Acuzat de multe lucruri mai puțin legale, mai exact că și-a ridicat imperiul media pe șantaj, Pamfil Șeicaru a lăsat în urma sa, pe lângă o operă scrisă remarcabilă și o mânăstire în preajma Dunării la Orșova. Mânăstirea ”Sfânta Ana” din Orșova este un așezământ monahal de măicuțe abia din 1990 și este vizitată anual de sute de mii de turiști. Pentru gorjeni acest așezământ monahal este și mai important deoarece a început acum 24 de ani cu opt măicuțe aduse de la Mânăstirea Tismana.

Mânăstirea ”Sfânta Ana” din județul vecin are o poveste aparte deoarece deși construită între anii 1936-1939 prin efortul material al lui Pamfil Șeicaru în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial, a intrat în slujbă abia în 1990. De acestă amânare s-au făcut vinovați atât ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din vremea respectivă cât și evenimentele politice,foarte mult războiul și regimul comunist.

Pamfil Șeicaru, o personalitate de excepție

Unul dintre cei mai mari ziariști interbelici, Pamfil Șeicaru(1894-1980) a fost una dintre cele mai de seamă personalităţi ale vieţii culturale şi politice din perioada menționată. Pamfil Şeicaru a debutat ca gazetar încă din perioada studenţiei, între anii 1914-1915 trecând pentru scurte perioade pe la publicaţii precum „Arena”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Bucovina”, „Ţara mea”, „Neamul Românesc”, „Cuvântul” şi altele. După încheierea Primului Război Mondial, în aprilie 1918, s-a remarcat în paginile ziarului „Chemarea” cu un vehement articol intitulat „La răspântia oligarhiei”. În cei 62 de ani de activitate publicistică, în care s-a afirmat ca o autoritate în materie, Pamfil Şeicaru a scris peste 2500 de articole de analiză politică şi 10 volume de istorie europeană n care se regăsesc cu pregnanţă problemele României. Între anii 1928 – 1944 a fondat şi condus ziarul „Curentul”, înzestrat ulterior cu un edificiu monumental propriu şi cu o tipografie din cele mai moderne din lume în perioada amenajării ei (1935 – 1938). Din scrierile sale ni se relevă publicistul dotat cu o inteligenţă şi o putere de penetraţie ieşite din comun, dar un spirit viu, incisiv şi intolerant, necruţător cu prostia, minciuna şi impostura. Ziarul „Curentul” a reapărut la Munchen, în Germania, între 3 ianuarie 1978 – decembrie 1980, seria a doua, caz unic în lume, ca o publicaţie să reapară după o jumătate de veac de întrerupere cu acelaşi director-fondator şi editorialist. Între anii 1932-1938, Pamfil Şeicaru a fost deputat în Parlamentul României, în două legislaturi.

Povestea Mânăstirii ”Sfânta Ana”

Fiind tânăr sublocotenent, în cadrul Regimentului 17 infanterie Mehedinţi, a participat la toate marile bătălii din timpul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918), de la Orşova până la Mărăşeşti, remarcându-se ca un dârz combatant în luptele de la Cerna, Jiu şi Trotuş. Pentru meritele sale deosebite în luptele de la Cerna-Jiu a fost distins de Regele Ferdinand I al României cu titlul de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”. La terminarea războiului, şi-a propus obţinerea unor resurse materiale pentru a aduce în eternitate memoria camarazilor săi, căzuţi în luptă, prin ridicarea unor monumente în locurile de crâncenă încleştare şi de supremă jertfă. Astfel, după 15-20 de ani, a dat curs generoaselor sale planuri şi a construit la Orşova Mânăstirea „Sfânta Ana”, la Mărăşeşti „Monumentul eroilor”, la Val du Roy (Franţa) „Troiţa Eroilor Români” iar la Stary Krk (Ucraina) „Troiţa Eroilor Români”. Din aceleaşi sentimente de stimă şi recunoştinţă faţă de eroii neamului, a subvenţionat cu îmbrăcăminte, hrană, întreţinere în şcoli, nenumăraţi copii orfani de război.
În anul 1990, mânăstirea „Sfânta Ana” a fost reamenajată prin grija Mitropoliei Olteniei şi redată circuitului monahal. A urmat îndeplinirea statornicei dorinţe a lui Pamfil Şeicaru, aceea de a fi readus în ţară şi înmormântat la mânăstirea pe care el a ctitorit-o, eveniment petrecut la 20 octombrie 2005 când a fost reînhumat, pentru totdeauna, în pridvorul Mânăstirii „Sfânta Ana”. Pentru cei pasionați de istoriografie, un rol major în reabilitarea lui Pamfil Şeicaru a fost făcut de către ziaristul disident şi autoexilat, Victor Frunză, autorul volumului „Destinul unui condamnat la moarte. Pamfil Şeicaru”, apărută în anul 2001, tot el începând să editeze „tot ceea ce acest mare şi zbuciumat condei a scris de la părăsirea ţării, în 1944”.

Complexul Energetic Oltenia şi jocul electoral

Complexul Energetic Oltenia se află într-o situaţie dificilă iar listarea la bursă s-a amânat din nou după ce cu datoriile pe care le are şi cu eficienţa redusă, te-ai gândi mai degrabă la insolvenţă decât la un complex economic prosper. Din nefericire, CEO nu vinde energie iar atunci când o face se pare că nu se alege nici cu cheltuielile, lucru care ar trebui să forţeze managementul să găsească soluţii. Situaţia se deteriorează cu fiecare lună şi nu ar fi deloc exclus ca în 2015 să culegem „roadele” unui management slab, adică concedieri masive şi, de ce nu,o privatizare pe câţiva lei.
Pentru Gorj prăbuşirea CEO ar fi o veritabilă catastrofă economică şi, din ce se vede, aceasta va fi evitată cu greu. Dacă acum când autorităţile Gorjului se bucură de influenţă la nivel central, când majoritatea parlamentară a Guvernului condus de gorjeanul Victor Ponta poate să facă multe lucruri, nu se găsesc soluţii, ce am putea spera de la anii următori? Mă număr printre cei care cred că investiţia chineză de la Rovinari nu îşi are rostul atâta vreme cât CEO foloseşte doar o treime din capacităţile instalate iar de alte investiţii practic nu se mai aude. Dacă este să ne aducem aminte situaţia de acum 3-4 ani, se vorbea de investiţii masive la Rovinari şi Turceni, acum invocăm doar poveştile chinezeşti.
Am intrat practic într-o campanie electorală în care ar trebui să se discute şi despre Rovinari şi Turceni, şi despre Jilţ şi Motru şi despre ce mai putem face în general în acest domeniu. Deocamdată,singurul candidat de la care avem speranţe este Victor Ponta, ori şi de aici lipsesc propunerile. Premierul-candidat va pierde cu siguranţă multe voturi în zonă datorită performanţelor economice îndoielnice ale CEO dar mai ales ale managementului: datorii uriaşe la nivelul lui 2013, pierderi din activitatea de exploatare etc. Din punctul de vedere al salariaţilor, CEO e pe un „butoi cu pulbere” , iar aici factorul politic are un mare rol în girarea acestei situaţii, vorbim despre o tensionare fără rost a relaţiei Patronat-Angajat.
Colac peste pupăză sau doar campanie electorală, DNA-ul a reuşit abia acum să ia urma banilor cheltuiţi aiurea la Rovinari şi Turceni. Este de discutat dacă un manager urmărit penal mai poate să fie performant? Sau poate că asta s-a dorit! Cert este că alegerile prezidenţiale se vor câştiga sau se vor pierde şi la Rovinari şi, deocamdată, politicienii gorjeni nu par să fie conştienţi de acest lucru!

Sâmbătă, 6 septembrie 2014

Ora 12.00 Primăria comunei Băleşti
¤ Şedinţă festivă a Consiliului Local Băleşti prilejuită de deschiderea ediţiei a VIII-a a manifestărilor “Zilele comunei Băleşti”;
¤ Confluenţe interculturale: România – Polonia – Turcia – Spania (Proiectul Comenius Multilateral “Moştenirea trecutului-temelie pentru viitor”);
“ Şedinţă festivă a Cercului de Istorie al elevilor de la Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” Ceauru prilejuită de lansarea cărţii “Istoria învăţământului din Băleşti, arc peste timp”, autori Cornel Şomâcu şi Dan Cismaşu.
Lansarea cărţii “Decodarea Ansamblului Brâncuşian de la Târgu-Jiu”, autor Dumitru Mălăescu Băleşti

Ora 14.00 Baza Sportivă Ceauru
¤ Întreceri sportive;
¤ Festivitatea de premiere a campionatului de fotbal pe comună.

Ora 20.00 Baza Sportivă Ceauru
¤ “Pe Jaleş în jos…”, Concurs de costume populare realizat de Căminul Cultural Băleşti în colaborare cu Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” Ceauru pentru tinerii din această zonă, ediţia a IV-a, activitate propusă în cadrul Proiectului Multilateral Comenius “Moştenirea trecutului-temelie pentru viitor”;
¤ Spectacol folcloric al elevilor de la Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” Ceauru, spectacol în colaborare cu Şcoala Populară de Artă Tg-Jiu;
¤ Ansamblul “Brâuleţul” şi alţi invitaţi ai Căminului Cultural Băleşti în recital – Dialogul Generaţiilor;
¤ “Flori de cântec din Băleşti”, spectacol oferit de solişti de muzică populară originari din Băleşti.
¤ Hora satului la Băleşti.

Duminică, 7 septembrie 2014

Ora 18.00 Baza sportivă Ceauru
¤ Festival de datini şi obiceiuri “Zestrea Gorjenilor”, ediţia I, organizatori Căminul Cultural Băleşti, Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” Ceauru şi Biblioteca Comunală Băleşti;

Ora 21.00 Baza Sportivă Ceauru
¤ “Stelele şi curiozităţile cerului” – Observaţii astronomice prin telescop. Andrei Vâlceanu (Clubul de Astronomie “Victor Daimaca”)
¤ Hora satului la Băleşti.

Luni, 8 septembrie 2014

Ora 10.00 Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş” Ceauru
¤ Lansare de carte “Rogvaiv” editura Pim, Iaşi, 2014, autoare Andreea Denisa Vlădulescu;
¤ Workshop de fotografie “One moment +”, Cătălin Văcăroiu (Fotoclubul C.N.E.T.);
¤ Vernisaj expoziţie de fotografie şi videoproiecţie fotodocumentară “Aspecte ale arhitecturii tradiţionale în creaţia lui Antonie Mogoş”, Prof. Andrei Popete-Pătraşcu;

Ora 12.00 Biserica Ceauru
¤ Slujbă religioasă dedicată sărbătorii “Naşterea Maicii Domnului”;
¤ Decernarea unor “Diplome de fidelitate” pentru cetăţenii comunei Băleşti care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

Ora 18.00 Hora satului la Băleşti

Ora 20.00 Spectacolul extraordinar: “Ion Drăgan şi invitaţii săi”
Participă: Ion Drăgan, Nina Predescu, Ionuţ Tudorescu, Claudia Torop, Teodora Pană, Elisabeta Vasile, Nicoleta Lăcătuşu, Cristina Olteanu, Luciana Ene, Daniela Rusu, Daniela Guran, Săpunaru Raluca, Antonia Stoian şi alţii.
Spectacolul va fi prezentat de Codruţa Florescu şi acompaniat de formaţia Alin Pană.

Ora 23.00 Foc de artificii. Sfârşitul manifestărilor.