DE REȚINUT Repere privind mișcarea personalului didactic în anul școlar 2013-2014

1.Concursul pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante rezervate– 2013:

Organizarea şi desfăşurarea concursurilor:

Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate se organizează prin asocierea temporară a unităţilor de învăţământ la nivel judeţean.

Concomitent cu afişarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate pentru concurs, inspectoratele şcolare publică lista unităţilor de învăţământ care organizează concursul individual, lista consorţiilor şcolare care organizează concursul individual, cu precizarea unităţilor de învăţământ din cadrul acestora, lista centrelor de concurs rezultate din asocierile de unităţi de învăţământ la nivel local, cu enumerarea unităţilor de învăţământ componente şi lista unităţilor de învăţământ în care se vor organiza probele scrise, probele practice/orale în profilul postului şi inspecţiile speciale la clasă în profilul postului în cadrul concursului organizat la nivel judeţean, precum şi graficele de desfăşurare a probelor. Listele cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate complete şi incomplete reactualizate se aduc la cunoştinţă persoanelor interesate cu cel puţin 30 de zile înaintea desfăşurării probelor de concurs, la data prevăzută de Calendar, prin afişare la unităţile de învăţământ/centrele de concurs, la inspectoratele şcolare şi prin publicare pe site-urile acestor instituţii. Listele cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate conţin informaţiile specificate în anexa nr. 1 b) şi anexa nr. 13 din Metodologie.

Probele concursului:

1. probă practică sau inspecţie specială la clasă;

2. probă scrisă din didactica specialităţii, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin MEN.

Probele practice de profil, pentru posturile care sunt condiţionate pentru ocupare de proba practică, se desfăşoară conform anexelor nr. 5 -12 şi se evaluează prin note de la 10 la 1. Rezultatele la aceste probe se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probelor. La aceste probe nu se admit contestaţii. Nota obţinută la proba practică în profilul postului sau la inspecţia specială la clasă în profilul postului are o pondere de 25% în media de repartizare.

Inspecţia specială la clasă se desfăsoară pe durata unei ore de curs si se evaluează prin note de la 10 la 1, conform Anexei nr. 4, parte integrantă din OMEN 3104/2012 de modificare a OMECTS 6239/14.11.2012.

La această probă nu se admit contestaţii. Nota obţinută la inspecţia specială are o pondere de 25% în media de repartizare. Rezultatele la această probă se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probei, iar la această probă nu se admit contestaţii.

Probele scrise se susţin pe baza subiectelor elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în concordanţă cu programele specifice pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Probele se evaluează prin note de la 10 la 1. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare asigură, la cererea candidaţilor, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale. Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.

Cadrul didactic care a obținut cel puțin media 8 (opt) la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2013, poate folosi acest rezultat și în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2013, pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată, iar cadrul didactic care a obținut cel puțin media 5 (cinci) la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2013, poate folosi acest rezultat și în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar pentru angajare pe perioadă determinată, sesiunea 2013. În situația în care candidatul optează și pentru susținerea inspecției speciale la clasă în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2013, la media finală a concursului se ia în calcul nota obținută la inspecția specială la clasă în cadrul concursului.

Condiţii pentru repartizarea pe post:

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată:

-pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului sau cel puțin media 8 (opt) la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2013.

-media de repartizare se calculează astfel: [(nota obţinută la proba scrisa)*3+(nota obţinută la proba practică/inspecţia specială la clasă)]/4.

Pentru angajarea pe perioadă determinată:

-pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului sau cel puțin media 5 (cinci) la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2013.

-media de repartizare se calculează astfel: [(nota obţinută la proba scrisă)*3+(nota obţinută la proba practică / inspecţia specială la clasă)]/4.

Inspectoratele scolare publică:

•lista unităţilor de învăţământ care organizează concursul individual;

•lista consorţiilor scolare care organizează concursul individual;

•lista centrelor de concurs rezultate din asocierile temporare de unităţi de învăţământ, cu enumerarea unităţilor componente;

•graficele de desfăsurare a concursurilor

Categorii de posturi didactice pentru concurs:

Posturile didactice/catedrele vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată trebuie să îndeplinească următoarele coniţii:

-sunt posturi/catedre complete;

-în concordanţă cu Centralizatorul;

-au viabilitate estimată de cel puţin 4 ani;

-în structura lor pot fi incluse maximum 4 ore opţionale,

-sunt constituite, de regulă, într-o singură unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (2)din Metodologie.

În unităţile de învăţământ gimnaziale şi unităţile de învăţământ din mediul rural se pot constitui catedre vacante/rezervate formate din ore compuse din două discipline (limba română-limbă străină, limbă străină A-limbă străină B, geografie-limbă străină, istorie-limbă străină, matematică-fizică, fizică-chimie, chimie-biologie, istorie-geografie, geografie-istorie etc.), în concordanţă cu Centralizatorul, prima disciplină, având ponderea cea mai mare de ore în catedră, constituind şi disciplina de concurs. Pentru disciplinele: logică, argumentare şi comunicare, filosofie, psihologie, sociologie, cultură civică, studii sociale, economie aplicată, economie, educaţie antreprenorială, limba latină, limba greacă veche, limba neogreacă, educaţie muzicală, educaţie plastică, educaţie artistică, istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale, religie baptistă, religie adventistă, religie penticostală, religie reformată, religie unitariană, religie greco-catolică, religie romano-catolică, ştiinţe se pot constitui catedre vacante/rezervate pentru concurs în două sau mai multe unităţi de învăţământ sau din două sau mai multe discipline, pentru orice nivel de învăţământ, în concordanţă cu Centralizatorul, prima disciplină, având ponderea cea mai mare de ore în catedră, constituind şi disciplina de concurs. Pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate constituite din două discipline, candidaţii trebuie să aibă specializarea/specializările corespunzătoare posturilor didactice/catedrelor respective conform Centralizatorului şi susţin în cadrul concursului proba scrisă la disciplina care are ponderea cea mai mare de ore în catedră.

Procedura privind înscrierea candidaţilor, participarea la concurs, repartizarea pe posturile didactice:

1. Cererile de înscriere se înregistrează la secretariatul unităţii de învăţământ sau al centrului de concurs conform graficului afişat;

2. Documentele cuprinse în dosar trebuie să fie conform Anexei 14 la Metodologie;

3. Candidatul precizează disciplina de concurs şi specialitatea postului didactic pentru care optează;

4. Candidatul se poate înscrie la unul sau mai multe centre de concurs în măsura în care Calendarul permite acest lucru;

5. Datele din fişa de înscriere a candidaţilor se introduc în sistemul informatizat;

6. Candidaţii validează fişa de înscriere prin semnătură, conform graficului afişat;

7. Comisia afişează graficul de desfăşurare a probelor practiece/orale şi a inspecţiei speciale la clasă;

8. Candidaţii susţin probele practice sau inspecţiile speciale la clasă evaluate prin note de la 10 la 1, eventual probele orale pentru limba de predare evaluate prin calificativul admis/respins;

9. Se afișează la avizierul centrului de concurs lista candidaţilor admişi pentru susţinerea lucrării scrise şi repartizarea acestora în săli;

10. Candidaţii susţin proba scrisă a concursului;

11. Evaluarea lucrărilor scrise la nivelul centrelor de evaluare stabilite de MEN.

12. Rezultatele concursului se afişează la sediul unităţii de învăţământ şi la inspectoratele şcolare;

13. Înregistrarea contestaţiilor la nivelul centrului de concurs de către secretarul comisiei pentru rezolvarea

contestaţiilor;

14. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale ale concursului;

15. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ validează rezultatele concursului;

16. Repartizarea candidaţilor pe posturi în şedinţe publice organizate conform Calendarului.

17. Comisia de concurs eliberează adresa de repartizare pe postul didactic/catedra solicitată;

18. În baza situaţiei privind repartizarea candidaţilor, transmisă inspectoratului şcolar de către comisia de organizare şi desfăşurare a concursului, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare, începând cu 1 septembrie 2013. Pentru candidaţii titulari repartizaţi pe posturi pentru angajare determinată se emit decizii de detaşare la cerere;

19. Directorul unităţii de învăţământ încheie cu candidaţii repartizaţi contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, după caz;

20. Candidaţii repartizaţi au obligaţia de a se prezenta la post începând ca data de 1 septembrie 2013.

 

Data Activitatea
2 mai 2013 Afişarea listei reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare.
7 mai 2013 Verificarea si publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs, a

centrelor de concurs si a graficului de desfăsurare a probelor la unităţile de învăţământ si la inspectoratele scolare;

8 mai-17 mai 2013 Înregistrarea cererilor de înscriere a candidaţilor la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenţii promoţiei 2013, la secretariatul unităţii de învăţământ/centrului care organizează concurs;
20-22 mai 2013 Verificarea si avizarea dosarelor candidaţilor de către comisia de organizare si desfăsurare a concursului si consilierul juridic al inspectoratului scolar;
22-24 mai 2013

22-25 iulie pentru absolvenţii 2013

Validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidaţi sau împuterniciţii acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare si desfăsurare a concursului; neprezentarea la validare atrage după sine anularea înscrierii la concurs;
27 mai 2013 Afisarea listei candidaţilor înscrisi si a graficului privind susţinerea probelor practice/orale si a inspecţiilor la clasă;
27 mai-28 iunie 2013 Organizarea si desfăsurarea probelor practice/orale si a inspecţiilor speciale la clasă;
29 iulie 2013 Afisarea  repartizării candidaţilor pe săli
30 iulie 2013 Desfăsurarea probei scrise
5 august 2013 Afisarea rezultatelor;
5-6 august 2013 Înregistrarea contestaţiilor
7 august 2013 Rezolvarea contestaţiilor
8 august 2013 Afisarea rezultatelor finale
9  august 2013 Etapa I de repartizare – repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7,00 (şapte) la concursul din sesiunea 2013, conform art. 56 alin. (8), în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate în vederea angajării pe perioada nedeterminată:

a) repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 7,00 (şapte), conform art. 56 alin. (8), în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată;

12 august 2013 Etapa I de repartizare- repartizarea, în şedinţă publică, a candidaţilor cu media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 56 alin. (8), pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs în care au susţinut atât proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, cât şi proba scrisă sau în alte centre de concurs în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor;
13 august 2013 Transformarea posturilor didactice/catedrelor pentru angajare pe perioadă nedeterminată rămase neocupate, în posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă determinată;
14 august 2013 Etapa a II-a de repartizare – repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2013, conform art. 56 alin. (9), în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru angajare pe perioadă determinată:

a) repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2013, conform art. 56 alin. (9), în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate în vederea angajării pe perioadă determinată;

15 august 2013 Transmiterea la inspectoratele scolare, a listei posturilor didactice /catedrelor vacante/rezervate complete si incomplete ramase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi si a listei candidaţilor rămasi nerepartizaţi;
16  august 2013 Publicarea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi.
30 august 2013 Emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s