„Cine a fost odată-n Gorj” din 25 iunie 2012:

Titu Rădoi la 80 de ani de la naştere

Ion Popescu Brădiceni şi Cornel Şomâcu

Ion Popescu Brădiceni şi Cornel Şomâcu

 

Dacă ar mai fi trăit, marele Titu Rădoi ar fi aniversat în această săptămână 80 de ani. Dascălul şi scriitorul Titu Rădoi s-a născut la 29 iunie 1932 în comuna Vad din judeţul Cluj dar este legat de Câmpofenii Gorjului pe linie paternă. Invocăm această personalitate a culturii gorjene alături de scriitorul şi publicistul Ion Popescu-Brădiceni, cel care lansează în aceste zile o carte dedicată marelui dispărut.

 

 

Titu Rădoi(1932-2000) a fost una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii gorjene din secolul trecut. Dascăl de excepţie, scriitor şi memoralist de valoare, creator de cenaclu, actor ş.a.,  Titu Rădoi  a marcat cu autoritate cea de-a doua jumătate a secolului XX în Gorj pe tărâm cultural.

Dacă ar fi să menţionăm doar o parte dintre realizările sale, să amintim că a fost preşedintele Societăţii Culturale “Lumina Cetăţeanului”, preşedintele Cenaclului Litarar “Columna”(se aniversează în acest an 50 de ani de la înfiinţare),  rector al Universităţii Cultural‑Ştiinţifice a municipiului Târgu‑Jiu şi primul regizor la Teatrului Popular din Târgu Jiu. A fost un neobosit publicist, Ion Popescu Brădiceni amintindu-le telespectatorilor că Titu Rădoi a scris  pentru: „Făclia“,  „Steagul nostru“, „Gazeta Gorjului“, „Scânteia“, „Scânteia tineretului“, „Ramuri“, „Flacăra“, „Tribuna“, „Steaua“, „Gorjeanul“, „Brâncuşi“ ş.a. A fost preşedintele Fundaţiei “Constantin Brâncuşi”, care a înfiinţat revista “Columna”. A scris cărţi de reportaj, documentar şi beletristică.

Titu Rădoi nu poate fi menţionat fără cariera didactică de excepţie începută la Stăneşti şi Arcani şi continuată în mod egal la  două licee: Liceul „Tudor Vladimirescu”(CNTV) şi Liceul de Chimie(Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”). A format multe generaţii de scriitori în cadrul Cenaclului „Columna”, printre aceştia numărându-se inclusiv conf. univ. dr. Ion Popescu-Brădiceni, invitatul emisiunii „Cine a fost odată-n Gorj” de luni, 25 iunie 2012.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s