CINE A FOST ODATĂ-N GORJ: Ultimul Magher

 

 Emisiunea de luni, 20 iunie 2011, este dedicată memoriei familiei Magheru în Gorj, o discuție purtată cu ing. Vlad Magheru, ultimul descendent al acestei familii care mai ține legătura cu Gorjul strămoșilor săi, chiar dacă în prezent locuiește la Timișoara.

O să începem cu un paradox al istoriei, primul membru al familiei Magheru menţionat în Gorj pe la 1665 să fi fost un Vlad Magheru. Ultimul Magher în viaţă, din aripa familiei care a păstrat legăturile cu Gorjul,poartă numele tot Vlad Magheru şi trăieşte la Timişoara. Strănepotal generalului paşoptist Gheorghe Magheru, Vlad Magheru ne-a încredinţat numeroase materiale despre memoria familiei, multe folosite de noi în cartea “Zestrea Magherilor”(2007) scrisă în colaborare cu regretatul Dumitru Bunoiu.
Vlad Magheru, nu are urmaşi şi viaţa sa numãrã acum opt decenii. Ultimul dintre Magheri, aşa cum îi place să i se spună,  a avut însã un destin de roman pe care ne propunem sã vi-l dezvãluim în cele ce urmeazã. E viaţa unui om care a luptat de nenumãrate ori cu destinul şi pe care, spunem noi, l-a dovedit. A reuşit cu multe eforturi sã publice o carte despre viaţa pãrintelui sãu, fizicianul Ion Maghieru, şi-a adus contribuţia documentarã la mai multe cãrţi despre Magheri, a donat cãrţi şi documente la biblioteci din Tg-Cãrbuneşti, Albeni şi Tg-Jiu şi a făcut multe alte fapte dedicate memoriei strãmoşilor. Cea mai nouă dintre acestea, este donaţia substanţială de mobilier şi documente din arhiva familiei făcută în anii din urmă Muzeului Judeţean Gorj. Autocaracterizându-se în noiembrie 2006, Vlad Maghieru spunea despre el: “Sunt strãin(nepractic) şi cãlãtor-şi încerc sã port cu demnitate şi fapte juste numele meu, înfocat şi faimos de Maghier. Grijile cresc, forţele-mi slãbesc-dar nu e cazul sã mã opresc!”

 Vlad Maghieru s-a nãscut la Timişoaraîn anul 1930 şi este fiul profesorului de fizicã Ion Magheru, nepot al generalului.  La 40 de ani de la decesul tatãlui sãu, în 1978, Vlad Magheru a colaborat cu istoricul Paul Cernovodeanu la volumul “Pe urmele Magherilor”, apãrut în 1983, fiind socotit “co-autor” chiar de regretatul Paul Cernovodeanu care a ajuns membru de onoare al Academiei. Dupã 66 de ani de la decesul lui Ion Maghieru, în 2004, fiul sãu avea sã termine lucrarea “Ion Maghieru-apostol al educaţiei caracterelor”, lucrare tipãritã în 2005.       
Ion Magheru a murit în 1938 lăsându-şi urmaşul fără sprijinul moral şi exemplul său pozitiv, “în mijlocul unei familii care nu împărtăşea înaltele principii morale ale întemeietorului ei”. Vlad a crescut fără modelul necesar al muncii, fără îndrumarea de care avea neapărată nevoie. Tristeţea din copilărie împreună cu timiditatea şi hipersensibilitatea l-au făcut un retras. Nu s-a putut folosi nici de şansa de a primi o educaţie corespunzătoare în casa unchiului său, George Maghieru, deoarece mama sa a refuzat. S-a lăsat dirijat de mamă la Institutul Agronomic din Craiova, terminând agronomia în 10 ani şi trecând prin trei centre universitare: Craiova, Timişoara şi Bucureşti. Vlad Maghieru spune că: “Am terminat Agronomia în 10 ani, un om nepractic şi fără să cunosc viaţa şi munca de la sat”.
        “Am greşit mult când am respins prima soţie care era cam violentă şi ambiţioasă. Urmare a fost singurătatea şi suferinţele foarte mari. Viaţa a fost aspră, dar mi-a dat educaţia ce-mi lipsea. Am practicat cultul adevărului, yoga morală cu cele 4 trepte: iubirea de adevăr, non-violenţa, detaşarea de griji şi puritatea inimii.”, subliniază acelaşi Vlad Maghieru.
        “Ca inginer agronom, am luat partea ţărănimii exploatate. Ţăranii au înţeles purtarea mea, mi-au ghicit inima şi m-au înconjurat cu respectul, înţelegerea şi sprijinul lor. Autorităţile comuniste nu m-au putut împiedica să respect pe ţăran deşi ele îl considerau drept un animal de muncă.”, îşi aminteşte V.M. Dacă şi-a început cariera profesională la Mărculeşti în Bărăgan, în 1962 ajungea la CAP Buzad-Raionul Lipova iar doi ani mai târziu la CAP Coşarii. Aici va avea mai multe ciocniri cu preşedintele Cuzmanovici deoarece “pus de partid, el era spaima oamenilor, pe care îi umilea cu plăcere, urlând la ei cu dispreţ.” Tot în această zonă s-a întâmplat ceva memorabil: “Preşedintele Czmanovici conducând în mod illegal camionul CAP şi răsturnându-l, urma să fie înlocuit. Preşedinte urma să fie inginerul dar acesta nu era membru de partid. Raionul era în încurcătură. Mi s-a transmis prin preşedintele Rada Trandafir de la CAP Coşarii, că sunt bine venit acolo şi să fac cerere de transfer. Nu m-am opus!.”
        Şi la Coşarii s-a confruntat cu autorităţile comuniste. Primarul, care a luat parte la campania de colectivizare a comunei (zonă de deal cu sol bun, roşcat, de pădure), l-a acuzat că nu găsea soluţii pentru ca CAP-ul să meargă pe profit. Problema era la partea zootehnică unde grajdurile fuseseră amplasate greşit iar animalele hrănite impropriu. Pentru ţărani a încercat să facă mai mult: “Tovarăşul prim-secretar raional de partid Bican a sosit odată în comună şi a ţinut să vorbească cu inginerul agronom: Cere-mi ce ai nevoie pentru persoana dumitale, şi vei primi. I-am răspuns: Pentru mine nimic, tovarăşe Prim, dar pentru sătenii aceştia nefericiţicare frământă noroiul de o jumătate de metru cu picioarele, să fie făcut drumul!”. Comuna s-a desfiinţat ulterior plecării lui Vlad Maghieru care s-a pensionat la finele lui 1965 pe motive medicale. Începea însă o nouă etapă în viaţa lui prefigurată în 1974 prin a doua căsătorie şi recâştigarea casei părinteşti în 1981.
 Vlad Magheru povesteşte despre Vlad Magheru că  „Primul copil, un bãiat, fericirea familiei, s-a nãs­cut rahitic, a vorbit şi a învãţat sã meargã cu întârziere, faţã de alţi copii. A urmat al doilea copil, o fetiţã handicapatã încã de la naştere, iar mama s-a îmbolnãvit de TBC.
Dupã numai 9 ani de cã­sãtorie, Ion Magheru a decedat de septicemie strep­tococicã, lãsând doi copii bolnãvicioşi în grija unei mame bolnãvicioase, care nu a ştiut sã-i educe. În 1939, fiul Vlad a fost cerut de unchiul Georgela Bucureşti pentru a primi o educaţie corespunzãtoare familiei dar mama nu şi-a dat seama şi a refuzat, şi timpurile s-au stricat: rãzboiul şi, dupã el, tãvãlugul comunist de 45 de ani.”, îşi aminteşte Vlad Magheru.

Ultimul urmaş al Magherilor mai spune cã lipsa de relaţii, de educaţie, de conştiinţã, de orientare, au colaborat la un rezultat cu totul negândit şi asfel Vlad a ajuns inginer agronom, dezinteresat, ne legat sufleteşte de profesia lui. Peste aceasta, el a trebuit sã lupte cu singurãtatea (16 ani), fãrã sã reuşeascã sã aleagã conştient o soţie potrivitã.  Vlad Magheru a reuşit sã elibereze casa pãrinteascã de locatarii nepotriviţi şi a început sã se ocupe de organizarea datelor familiei şi studierea biografiilor fraţilor Magheri, Ion şi George. Acelaşi interlocutor spune cã s-a pensionat ca sã nu fie o coadã de topor a comunismului pentru exploatarea ţãranilor(1966) dar nu a cunoscut adevãrul cã rugãciunea adevãratã este munca cinstitã de fiecare zi. A mai fost şi o cãsãtorie cu Olga Stepa, membrã a cultului adventist, „de altfel o fiinţã sufletistã, dezinteresatã, dar opusã mie din punct de vedere astrologic(eu entru ea eram dragoste, viaţã dar ea pentru mine era moarte spiritualã!).
Ultimii Magheri nu au reuşit sã fie salvaţi nici de rude. La mîna familiei Eugen Tanul, nepot al soţiei sale, bãtrânii nu şi-au gãsit liniştea, ba din contrã au avut de suferit în propria lor casã. În casa dinTimişoara a familiei Magheru au venit aceste rude care nu i-au ajutat pe bãtrâni.

Reclame
Articol anterior
Lasă un comentariu

2 comentarii

  1. Mirela Pascaru

     /  august 12, 2011

    Si in localitatea Ulmeni – judetul Calarasi exista urmasi ai fam. Magheru

    Răspunde
  2. Tanul

     /  mai 4, 2015

    Domnule Somicu,
    Va invit acasa la domnul Maghieru Vlad, sa vedeti la fata locului cum isi „bat joc” nepotii dansului de el. De ce nu ati tinut cont de scrisoarea pe care v-a trimis-o ulterior in care va rugat sa nu mai publicati aceste insulte la adresa noastra, deoarece a constientizat ca a fost o perioada in care a fost influentat negativ de tot felul de oameni „bine intentionati” impotriva deciziei pe care o luase dansul de a aduce (si subliniez- a aduce si nu -au venit) acesti nepoti in casa lui. Exista documente scrise de mana domnului Magheru care sustin acestea.
    La data la care ati publicat pentru prima data aceste acuze la adresa familiei Tanul, eu nepoata, zaceam in spital langa nevasta unchiului- matusa mea Magheru Olga, timp de o luna la sectia neurologie. Acolo am stat langa ea zi de zi timp de o luna intreaga, lasandu-mi cei trei copii(orfani de tata de curand) in perioada sarbatorilor de iarna, in grija mamei mele. Martori imi sunt personalul medical (dr. Alina Murariu sectia neurologie a spitalului judetean Timis) cat si pacientii de salon, care desi aveau apartinatori nu aveau pe langa ei pe cineva asa cum avea matusa mea.
    Iata, au trecut zece ani de cand unchiul Maghieru Vlad locuieste impreuna cu mine si familia mea. Dupa zece ani cred ca nu il mai pot surprinde cu nimic in care sa fie o surpriza caracterul meu si al familiei mele.
    Cand unchiul meu Maghieru Vlad a aflat de la mine de lansarea cartii dvs. „Mostenirea Magherilor” a marturisit ca trebuie sa va caute personal ca sa indrepte aceasta greseala adusa familiei mele…si v-a cautat in vara anului trecut special ca sa va roage sa stergeti si sa retrageti cuvintele jignitoare adresate familiei mele. Nu ati facut nimic….

    http://www.verticalonline.ro/o-carte-despre-valorile-trecutului-si-constiinta-nationala
    Cartea a fost lansata la Muzeul Judetean, frumos….insa cineva lipseste din acele poze, nu? Nu credeti ca se impunea sa invitati la lansare si pe „ultimul magher”? . Sau acum…ca-si donase toate bunurile si nu mai era nimic de stors de pe urma lui, nu mai merita oboseala.
    http://www.gorjeanul.ro/pulsul-zilei/lucruri-personale-ale-generalului-gheorghe-magheru-la-muzeul-judetean-gorj#.VUdRA_k5_IU
    http://www.verticalonline.ro/zestrea-magherilor-la-muzeul-gorjului
    Sa stiti ca domnul Magheru a avut un gust amar cand a aflat de lansarea cartii dvs si a vazut pozele postate pe net…unde s-ar fi bucurat sa fie si el (eu zic ca merita acest respect). Nici macar o carte cu dedicatie trimisa pe adresa dansului nu ati considerat ca merita? Da, se vede de la o posta domnule Somicu ca aici nu-i vorba de istorie…si nici despe „valorile trecutului… „

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s