CINE A FOST ODATĂ-N GORJ, 28 februarie 2011, GORJ TV , ora 19.00

CINE A FOST ODATĂ- GORJ

O nouă emisiune dedicată personalității lui Dincă Schileru, despre care prof. dr. Mircea Duțu spunea că ”Neica Dinca Schileru deputatul cu doar 42 de zile de scoala, patron de mine si proprietar de ziar”. Ne însoțește în călătoria prin istorie prof. dr. Gheorghe Nichifor, vicepreședintele Societății de Științe Istorice din România.

Avanpremieră la CONTRIBUȚII LA ISTORIA GORJULUI

Mânăstirea Tismana şi rolul ei în Istoria Gorjului 

Mânăstirea Tismana 2011

 

 

Motto: ”Aproape n-a fost nici un domnitor care să nu fi dăruit mânăstirii Tismana moșii, obiecte sacre, privilegii, sau cel puțin să nu fi confirmat stăpânirea peste averile sale”

Alexandru Ștefulescu

Potrivit tradiţiei, pe locul actualei mânăstiri Tismana a existat înainte o biserică din lemn de tisă, de aici şi denumirea localităţii. Mânăstirea Tismana este ctitoria călugărului Nicodim şi poate fi plasată ca începuturi între două evenimente foarte importante, sfinţirea bisericii din anul 6886 (1377-1378) şi moartea lui Nicodim în anul 6915 (1406-1407). Lăcaşul de cult a influenţat istoria acestor meleaguri şi este foarte prezent în documentele vremii. De asemenea, Mânăstirea Tismana deţine în arhiva proprie o serie de documente importante despre istoria ţării. Cele mai multe documente despre trecutul Mânăstirii Tismana au fost deja publicate  în colecţiile de documente: “Documente privind Istoria României” (D.I.R.), “Catalogul Documentelor Ţării Româneşti” (C.D.T.R.) şi “Documenta Romaniae Historica” (D.R.H.), fiecare cu mai multe volume editate cu câteva decenii în urmă.

Marele istoric de origine gorjeană Alexandru Ştefulescu vorbeşte despre acest loc: „Bisericile la început au fost construite de lemn si apoi de zid… Aşa chiar mănăstirea Tismana a fost de lemn de tisă între anii 1364-72 si numai după 1373 de zid.” Un document din 3 octombrie 1385 emis de voievodul Dan I spune că  „la începutul domniei mele am aflat la locul numit Tismana, o mănăstire nu întru toate terminată, pe care sfânt răposatul, binecinstitorul voievod Radul, părintele domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n-a sfârsit-o din pricina scurtimii vietii, de aceea a binevoit domnia mea ca, precum în domnie, să-i fiu urmaş şi în această aşa dar … să clădesc deplin acest hram. » . Cele mai multe documente despre trecutul Mânăstirii Tismana au fost deja publicate  în colecţiile de documente: “Documente privind Istoria României”(D.I.R.), “Catalogul Documentelor Ţării Româneşti”(C.D.T.R.) şi “Documenta Romaniae Historica”(D.R.H.), fiecare cu mai multe volume editate cu câteva decenii în urmă.

Daniile de început
Reţinem pentru început întăritura şi porunca din 1386 prin care Mircea Voievod, domnul Ţării Româneşti, întăreşte Mânăstirii Tismana daniile făcute de Vladislav Vlaicu şi Radu Voievod, precum şi cele dăruite de el, satele Trufeşti, Piatra, Obedin, Ceauri, Ugri, Duşeşti, Ploştina, Jarcovăţ, Varovnic, Şuşiţa cu Novoselţi, Pesticevo pe Blatniţa, Sogoina, dăruit de Lucaci, Bistriţa cu ţarina, Saghevăţ mori pe Bistriţa, Leurda, Cireşul şi Godineşti.
La 28 octombrie 1428, la Bratislava, era dată Cartea prin care Sigismund, împăratul Romanilor şi rege al Ungariei, întăreşte stăpânirea Mânăstirii Tismana şi Vodiţa şi egumenului Agathon asupra unor sate. Pentru zona noastră este importantă următoarea menţiune: “balta Bistreţ şi două sate Călugăreni în faţa Ţibrei; Ploştina, Cereşevo, Turcinovţii şi Leurda în jud. Jaleş; Pecăleşti, Băileşti, Valea Largă şi Strâmba pe Jilţ; Ceauri, Ungureni şi Duşeşti pe Jiu; Tismana şi Sârbişori pe Tismana; Podeni pe Izvarna şi în fine Arcani, Tămăşeşti, Băleşti şi Rasova pe Jaleş. Deasemenea, şi asupra vămii de la Bistriţa, moşiilor de la Severin şi Bistriţa. Întăreşte stăpânire şi asupra satelor din Ţara Sârbească, dăruite de cneazul Lazăr: târgul Kiselevo, satul Popovţi, Mariani, Drămni pe Mlava, Clicevăţ pe Dunăre. Porunceşte dregătorilor laici şi bisericeşti să nu supere pe călugări şi oamenii mânăstirii”.
La 7 ianuarie 1490 (6998) avem porunca lui Vlad Voievod, domnul Ţă­rii Româneşti, întăreşte stă­pânirea Mânăstirii Tismana şi egumenului Mathei asupra moşiei Ceaurii, pentru care avuseseră pricină cu Petre. Reţinem, de asemenea, porunca din 15 iunie 1493 prin care Vlad Voievod, domnul Ţării Româneşti, întăreşte stăpânirea jupanului Hranitul spătar, soţiei sale Marga şi nepotului lor Stan, fiul lui Stănilă, asupra moşiei Băleşti pe Jiu şi Budieni, pe care le-a căpătat de la Radu Voevod cel Frumos în schimbul moşiilor Pocruia şi Godineşti, date Mânăstirii Tismana. Se pare însă că acest document a fostul unul falsificat.
La 6 aprilie 1496 reţinem porunca prin care Radu Voievod, domnul Ţării Româneşti, scuteşte satele Tismana, Ceauri, Corbi, Podeni şi Clecevăţ de dările şi muncile domneşti. Dăruieşte mânăstirii câte 12 câble de grâu de pe apa Motrului, afară de satele mânăstirii.

CINE A FOST ODATĂ-N GORJ 21 februarie 2011

CINE A FOST ODATĂ- GORJ

Emisiunea este dedicată prezentării a patru documente inedite din arhivele gorjene referitoare la perioada de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Nu s-a lămurit încă misterul prin care documente semnate Iuliu Maniu, Constantin Titel Petrescu, Lucrețiu Pătrășcanu, George Enescu sau Grigore Gafencu au ajuns în arhivele gorjene. Invitatul emisiunii este Alexandru Bratu, directorul Serviciului Județean Gorj al Arhivelor Naționale.

CINE A FOST ODATĂ-N GORJ despre familia Tătărescu

CINE A FOST ODATĂ- GORJCasa Mogoș-Ansamblu Tătărescu Curtișoara

Cula Tătărescu-Muzeul Curtișoara

Emisiunea din 7 februarie 2011 este dedicată rolului jucat de familia Tătărescu, Gheorghe și Arethia, în Istoria Gorjului. Invitata emisiunii este profesoara Gabriela Popescu, fost muzeograf al Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu.

Avanpremieră: ”Contribuții la Istoria Gorjului”

190 de ani de la Revoluția românească condusă de Tudor Vladimirescu

 

Moto:  „E un adevăr la îndemână că scrisul istoric se înnoieşte cu fiecare generaţie şi că e destul ca trecutul să

treacă prin oameni noi pentru a deveni de la sine nou”.

Alexandru Zub

Aniversare la Padeș

 

Se poate spune fără teama de a greşi că din punct de vedere istoriografic, cele întâmplate la 1821 au evoluat de la piatră de hotar între două lumi(revoluţie) până la o simplă mişcare revoluţionară sau răscoală fără efecte deosebite. Şi Tudor Vladimirescu a trecut de la salvatorul naţiunii, eroul tragic al începutului epocii moderne, la o simplă personalitate istorică având calităţi dar mai ales defecte. Este o asemenea abordare corectă, ar trebui eroul din Vladimirii Gorjului să beneficieze de un alt tratament istoriografic? Nicolae  Iorga avea să aprecieze  că evenimentele de acum 190 de ani au rămas ”ca un simbol al lucrurilor care vor trebui să vie pentru ca în viața și dezvoltarea României să fie interesați adânc de cei mai mulți dintre fii ei”.

Istoricul specializat în perioada modernă, Gheorghe Platon, scria despre personalitatea lui Tudor Vladimirescu: ”…situarea mai exactă a eroului în mijlocul evenimentelor în care a evoluat reliefează silueta unei personalități care a rămas exemplară, de fapta și de numele căreia este legată intrarea poporului român în istorie în deplinătatea drepturilor sale”.

Gorjul mai păstrează încă multe amintiri legate de conducătorul Revoluției de la 1821. Elena Udriște, omul de care se leagă etape importante din viața Muzeului Județean, da publicității în urmă cu mulți ani un document întâlnit în arhiva Bisericii ”Sfântul Nicolae” din Brădiceni. Documentul data din 1822 și era elaborat de un Grigorie logofătul: ”La leatu 1821 au venit sluger Tudor cu vreo 30 de arnăuți de la București și viind la Târgu-Jiiului au luoat pă culcer turci cu t(a)l(eri) șasă și dându-o popi(i) Pătru Scorțanu  din o-l-au închis în Tismana și mult l-au ținut la pedeapsă.

Apoi au pornit Tudor în țară a scrie la panduri și au strâns mulțime de oameni și cu câțiva s-au dus el la București, iar ceilalți i-au lăsat pân țară, și unde găsea neam de ciocoi îi căznea și jăfuia.

Apoi mai la urmă au venit sumă de turci și au izgonit toate ordiile, tâind mulți, atât din panduri cât și din arnăuți, și au făcut mari jafuri, aprinzând și casă pân sate. Apoi s-au ridicat turci(i).

Și am scris cu mână de țărână, mâna va putrezi iar slova să va pomeni.1822. Grigorie logofăt”.

Orice scriere despre Tudor Vladimirescu trebuie să înceapă cu notația lui Grigore Logofătul, probabil luptător în armata revoluționară, și să continue cu informațiile privind înăbușirea Revoluției oferite de Alexandru Ștefulescu: ”Sângele începe iarși să curgă. Turcii, crezând pe Tudor aliat cu eteriștii, tăiau la lume fără alegere nici o cruțare de vârstă sau sex sub pretext că sunt cu el. Se plătea câte o rubia de 6 lei de fiecare cap de pandur. Mulți oameni nevinovați piereau sub sabie numai din simpla pâră a unuia sau a altuia.

Pașa turcesc își va avea conacul în oraș(Târgu-Jiu) în casele pitarului Dumitrache Măldărescu, tatăl Măldăreștilor. În pridvorul caselor se făceau grămezi de capete tăiate pentru a le plăti. Constantin Broșteanu, tatăl lui Zamfir și Alecu Broșteanu, s-a dat pe lângă pașa și i-a cerut câțiva turci ca să prinză și să taie niște panduri ascunși în sate și în oraș.

Pașa îndeplinindu-i cererea, Broșteanu a plecat la Broșteni, unde fiul său avea harem de femei și la Turceni și a tăiat pe toți oamenii pe cari avea ură”.